Atletism: Băcăuanca Georgiana Anitei a stabilit un nou record naţional de junioare II la triplusalt, cu performanţa de 13,43 m

(photos.com)
Epoch Times România
16.05.2014

Atleta Georgiana Anitei, cu 13,43 metri, a stabilit un nou şi valoros record naţional de junioare II la triplusalt, joi, în cadrul Balcaniadei aflate în desfăşurare la Silven (Bulgaria).

După ce s-a impus în proba preferată, Anitei s-a aflat şi în cvartetul României ce a câştigat locul întâi şi la ştafetă 4x100 m.

Atleta legitimată la CSM 2010 Bacău şi-a depăşit cu 38 de cm vechea performanţă ce o obţinuse în urmă cu două săptămâni. ''Mă aşteptam la un rezultat bun, ştiam că este în creştere de formă după evoluţiile la antrenamente, dar să sară cu 38 de cm mai mult decât până acum mi se pare un rezultat neaşteptat de bun, atestând, iată, de timpuriu, valoarea Georgianei. De acum visăm la perfomanţe la care poate nici nu ne gândeam în urmă cu puţin timp în urmă", a declarat Cristi Nemţeanu, antrenorul ce o pregăteşte pe atleta din Bacău.

La cei 14 ani ai săi, Georgiana Anitei, încă junioară III, şi-a înscris în palmares, în ultimele patru luni, alte cinci recorduri naţionale la triplusalt şi lungime. ''Rezultate înregistrate în acest an, 6,14 m la lungime şi 13,43 m m la triplusalt, constituie şi cele mai bune performanţe mondiale ale sezonului indoor, nu numai la categoria junioare III, dar chiar şi în rândul junioarelor II sau I", indica profesorul Cristi Nemţeanu.

Începută cu un titlu naţional cucerit la săritura în înălţime în concursul rezervat copiilor, cariera sportivei din Bacău, care face atletism de la vârstă de nouă ani, are în prezent şi alte rezonanţe internaţionale ce prefigurează o cariera strălucitoare. ''Cu acel 6,14 la lungime şi cu 13,43 m la triplusalt şi-a asigurat baremul pentru Mondialele de juniori I din Statele Unite. Doar că, ea fiind junioara III, regulamentul nu-i permite să participe la competiţia din acest an. În consecinţă, mai aşteptam şi noi un an înainte de a ataca o medalie la Mondialele de juniori II care vor avea loc în 2015, tot în Statele Unite, în Colorado'', preciza antrenorul Nemţeanu.

Dar, până atunci, Georgiana Anitei se pregăteşte pentru a fi pe podium atât la competiţiile interne de juniori, dar şi la eventuale participări în cele internaţionale dacă va fi trimisă de federaţia de specialitate. ''Sunt extrem de fericită şi, mai ales, încrezătoare că toată munca depusă nu a fost în zadar. Simt că pot mai mult chiar în acest an şi acest fapt este deosebit de tonic pentru mine. Recordurile naţionale la triplusalt, precum şi rezultatul la lungime din acest început de sezon mi-au arătat faptul că am potenţial şi că merită să muncesc în continuare foarte mult, deoarece şi rezultatele vor fi pe măsura'', a declarat Georgiana Anitei, imediat după cea obţinut noul record la triplusalt.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor