Atentat în Daghestan, cel puţin 13 morţi, peste 100 de răniţi

Epoch Times România
04.05.2012

Cel puţin 13 persoane au fost ucise şi peste 100 rănite în două explozii care s-au produs în noaptea de joi spre vineri în Daghestan, republică cu populaţie majoritar musulmană din Caucazul rus, relatează Ria Novosti.

Potrivit primelor informaţii, un kamikaze a activat un dispozitiv explozibil în momentul în care maşina sa a fost oprită la un control de rutină al poliţiei la periferita oraşului Mahacikala.

O altă explozie s-a produs, 20 de minute mai târziu, la bordul unei maşini parcate în apropiere de punctul de control al poliţiei.

Ambulanţele se aflau deja în zonă în momentul producerii celei de-a doua explozii, astfel că trei cadre medicale şi-au pierdut viaţa.

Printre victime se află şi şase poliţişti.

Autorităţile au avansat ideea unui atentat terorist.

Liderul republicii, Magomedsalam Magomedov, şi-a întrerupt vizita la Moscova şi s-a întors de urgenţă în Daghestan.

Atacurile asupra forţelor de securitate şi a civililor sunt frecvente în Daghestan, la mai bine de 10 ani de la sfârşitul războiului dintre Moscova şi separatiştii din republica vecină, Cecenia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor