Asistentă din China arestată pentru că vindea nou-născuţi unor traficanţi
O asistentă din sudul Chinei, provincia Gunagdong, a fost arestată recent pentru trafic de persoane, după ce a fost prinsă că vindea nou-născuţii care îi erau daţi în grijă, conform unor rapoarte de presă din China.
Împreună cu asistenta, alte nouă persoane suspectate de trafic au fost de asemenea arestate.
Asistenta, identificată în rapoarte doar ca Wu, şi-a început aventura criminală anul trecut, după ce a auzit pacienţii din spital discutând despre abandonarea propriilor lor nou-născuţi. Ea lucra în oraşul Maoming, provincia Guangdong din sudul Chinei, relatează agenţia de stat New Express Daily.
Wu a mărturisit poliţiei că a plătit câteva sute de yuani (100 de yuani sunt 16 dolari) părinţilor care intenţionau să-şi abandoneze bebeluşii, şi i-a convins pe aceştia să-i dea copiii.
Odată ce intra în posesia pruncilor, Wu îi trimitea traficanţilor, iar aceştia îi vindeau cuplurilor care încercau să adopte.
Poliţia din Maoming a arestat doi traficanţi de bebeluşi, când aceştia vroiau să vândă un copil de trei luni într-un sat de lângă Maoming, în luna aprilie. Urmărind indiciile, poliţia a descoperit până la urmă că sursa era Wu.
Acesta nu este singurul caz în care asistente vindeau bebeluşi.
Un alt caz a fost raportat în nordul Chinei, în Regiunea Autonomă Mongolia Interioară, în luna ianuarie, după ce o mamă de 18 ani necăsătorită, numită Zhang, s-a dus la un spital din oraşul Chifeng pentru a face un avort.
Mamei i s-a spus că avortul a reuşit, însă copilul a fost recuperat viu, iar asistenta l-a luat şi l-a vândut unei familii dintr-un alt oraş pentru suma de 40.000 de yuani (6.500 de dolari).
În luna august 2013, obstetricianul Zhang Shuxia a fost arestată pentru vânzarea nou-născuţilor, care erau livraţi la un spital din Fuping, în provincia Shaanxi.
Zhang lua copiii şi îi minţea pe părinţi, spunându-le că nou născuţii fuseseră grav bolnavi şi muriseră la naştere. Mai mult de 10 familii au avut de suferit după ce copiii lor - inclusiv o pereche de gemeni - au fost furaţi şi vânduţi de Zhang