Artur Mas este dispus să negocieze întrebarea de la referendumul din Catalonia (revista presei spaniole)
Şeful guvernului regional catalan, Artur Mas, a acordat un mult aşteptat interviu televizat în care a explicat care îi sunt aşteptările în legătură cu referendumul pentru autodeterminare anunţat pentru 2014 şi a afirmat că este dispus să negocieze cu guvernul central până şi întrebarea adresată participanţilor, constată marţi cele mai importante cotidiene spaniole.
Mas îi va cere lui Rajoy o altă întâlnire pentru ca acesta să permită organizarea referendumului pentru autodeterminare, însă are oricum de gând să semneze decretul pentru convocarea acestei consultări populare, scrie cotidianul La Vanguardia. În vreme ce doi avocaţi dintre cei care au redactat Constituţia din 1978 nu consideră că aceasta interzice un astfel de referendum, Partidul Popular, de la guvernare, pregăteşte alegerile europene în cadrul unei campanii împotriva independenţei, mai notează publicaţia catalană citată.
Cotidianul La Razon scrie marţi că, potrivit propriilor declaraţii, Artur Mas ar vota pentru independenţă, la nivel personal. În acelaşi timp, el a atras atenţia asupra faptului că referendumul nu va putea fi evitat, dezvăluind că a redactat întrebarea pentru acesta chiar de Ziua Constituţiei spaniole, după cum consemnează cotidianul spaniol.
La rândul său, cotidianul El Periodico de Catalunya se concentrează asupra altor afirmaţii ale lui Mas: 'important este să votăm, nu cum vom număra voturile', referitor la cele două întrebări de la referendum, legate de statalitatea Cataloniei, apoi de independenţa acestui eventual stat dorit de catalani. Potrivit publicaţiei citate, Mas a dat asigurări că, la urne, catalanii îşi vor exprima dorinţele cu sau fără un acord cu guvernul central, însă şeful guvernului regional catalan ar fi dispus să modifice întrebările ce le vor fi adresate participanţilor, dacă şeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy, ar accepta discuţii în acest sens.
'Spania nu se va rupe', titrează cotidianul ABC, citându-l pe fostul premier conservator Jose Maria Aznar. Potrivit cotidianului spaniol, acesta îşi oferă sprijinul pentru frânarea revendicărilor secesioniste care ar pune în pericol 'integritatea naţiunii şi continuitatea istorică şi democratică'.
Cotidianul El Mundo scrie despre faptul că Mas a dat de asemenea asigurări că nu se teme de suspendarea autonomiei Cataloniei şi nici de închisoare, în cazul în care catalanii îi vor sprijini proiectul secesionist. În plus, şeful guvernului regional catalan a recunoscut că nu s-a stabilit o formulă de numărare a voturilor exprimate şi nici un procent minim acceptat pentru declararea independenţei.
Pe de altă parte, cotidianul spaniol citat scrie tot pe prima pagină a ediţiei tipărite de marţi că tatăl jucătorului de fotbal Leo Messi este chemat la declaraţii privitoare la legăturile lui cu mafiile columbiene, după ce au apărut informaţii legate de participarea sa în cadrul unei reţele de spălare de bani.
Un alt început de scandal în fotbalul spaniol este relatat de cotidianul spaniol El Pais: Bruxellesul îi atacă pe capii Ligii spaniole din cauza primirii unor ajutoare publice nejustificate, iar Comisia pregăteşte sancţiuni pentru cluburile de fotbal din Madrid, Barcelona, sau Valencia.