Armistiţiul încălcat în estul Ucrainei. Forţele proruse au lansat tiruri de artilerie împotriva armatei ucrainene

Sâmbătă seară, în apropierea portului strategic Mariupol din estul Ucrainei, forţele proruse au lansat o serie de tiruri de artilerie împotriva armatei ucrainene, atacul reprezentând prima încălcare serioasă a armistiţiul semnat vineri între Rusia şi Ucraina, relatează Reuters.
Artilerie modelul Howitzer Msta S. (captură.)
P. P.
07.09.2014

Sâmbătă seară, în apropierea portului strategic Mariupol din estul Ucrainei, forţele proruse au lansat o serie de tiruri de artilerie împotriva armatei ucrainene, atacul reprezentând prima încălcare serioasă a armistiţiul semnat vineri între Rusia şi Ucraina, relatează Reuters.

Un jurnalist de la Reuters a auzit, sâmbătă, atacuri prelungite de artilerie în estul oraşului Mariupol, un punct cheie al conflictelor din ultimele săptămâni, după care a văzut un camion, o benzinărie şi o fabrică incendiate, la marginea oraşului.

Reporterul a văzut, de asemenea, camioane pline cu voluntari ai miliţiilor pro-guvernamentale care se îndreptau spre est. La scurt timp după, autovehiculele blindate şi tancurile ucrainene le-au urmat în aceeaşi direcţie.

„A avut loc un atac al artileriei. Am suferit mai multe lovituri. Nu avem nicio informaţiei despre bilanţul victimelor”, a declarat un ofiţer ucrainean pentru Reuters.

La rândul lor, separatiştii susţin că ucrainenii sunt cei ce au rupt armistiţiul. "Armata ucraineană a atacat cu lansatoare multiple de rachete de tip Grad pozitii ale separatiştilor, în apropiere de orasul Mariupol, un port strategic la Marea Azov", a relatat agenţia Itar-Tass.

Atacurile au avut loc după ce vineri, la Minsk, delegaţiile din Ucraina, Rusia, liderii forţelor separatiste şi reprezentaţii OSCE au aprobat un armistiţiu inclus într-un plan de pace care include schimbul de prizonieri de război şi crearea unui coridor umanitar pentru refugiaţi şi ajutoare umanitare.

Vineri, după implementarea armistiţiului menit să pună capăt conflictelor care durează de aproape cinci luni, zona a fost relativ liniştită, dar mulţi rezidenţi şi combatanţi din Mariupol şi Doneţk, alt punct de foc de pe frontul ucrainean, se îndoiau că armistiţiul ar putea dura.

Preşedinţii din Rusia şi Ucraina au anunţat, sâmbătă, că armistiţiul, intrat în vigoare vineri, la ora 18, este în mare parte respectat în estul Ucrainei.

În comunicatul său, preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a declarat că el şi Vladimir Putin au convenit că „în general armistiţiul a fost implementat” iar acum trebuie să găsească modalităţi prin care să-l facă durabil.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor