Antonescu, despre demersul eurodeputaţilor USL: Sunt sceptic privind modificarea raportului MCV
Preşedintele PNL Crin Antonescu a susţinut, luni, referitor la demersul europarlamentarilor USL de a cere Comisiei Europene redactarea unui nou raport MCV, că este sceptic privind posibilitatea modificării acestuia, punctând că eurodeputaţii sunt primii care pot cere explicaţii.
"Sunt sceptic cu posibilitatea schimbării sau modificării raportului Comisiei. Cred, însă, că parlamentarii au dreptul de a discuta toate aceste lucruri, de a cere explicaţii chiar preşedintelui Comisiei, comisarului pentru justiţie, acolo unde au nişte nelămuriri privitor la surse, privitor la anumite interpretări, privitor la anumite omisiuni. Fără îndoială, parlamentarii europeni sunt primi care pot face acest lucru pentru că - deşi nu există un raport de subordonare - să nu uităm că parlamentarii europeni sunt cei aleşi la Bruxelles, şi nu cei din Comisie", a declarat Antonescu.
De asemenea, referitor la declaraţia preşedintelui Traian Băsescu privind discuţiile pe care acesta le-a purtat anul trecut cu oficialii europeni pentru a fi ridicat Mecanismul de Cooperare şi Verificare, Antonescu a punctat că şeful statutului şi "acoliţii" acestuia reiau teza loviturii de stat. "Nu am niciun fel de comentariu. Văd că Traian Băsescu şi acoliţii săi reiau teza loviturii de stat, reiau teza suspendării statului de drept din vară, nu s-a schimbat absolut nimic în poziţiile politice pe care le-am avut în vară şi le am şi astăzi. În vară, în România, s-a petrecut un lucru prevăzut de Constituţie, după toate canoanele prevăzute în Constituţie şi în legi şi un demers susţinut masiv de electoratul din România prin cele 7, 5 milioane de voturi. Restul e propagandă, probabil, singurul lucru care i-a rămas lui Traian Băsescu", a conchis acesta.