ANP şi MJ au semnat Acordul colectiv privind raporturile de serviciu în sistemul penitenciar
Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a semnat, alături de Ministerul Justiţiei (MJ) şi organizaţiile sindicale reprezentative, "Acordul colectiv privind raporturile de serviciu" în sistemul penitenciar.
"Prezentul acord, conform prevederilor art. 37 din Legea nr. 293/2004 republicată privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cuprinde următoarele prevederi: constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor de muncă, sănătatea şi securitatea muncii, programul zilnic de muncă, perfecţionarea profesională şi alte măsuri decât cele prevăzute lege, referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale", informează un comunicat al ANP remis joi AGERPRES.
Acordul colectiv privind raporturile de serviciu a fost semnat pe data de 26 martie, este valabil până la data de 31 decembrie şi poate fi modificat sau completat prin act adiţional, ca urmare a acordului de voinţă al părţilor, în condiţiile legii.