Anna Tatishvili se retrage din tenisul profesionist
Jucătoarea americană de tenis Anna Tatishvili, în vârstă de 30 ani, şi-a anunţat, joi, retragerea din activitate, potrivit site-ului WTA. Cea mai bună clasare din cariera acesteia a fost în 2012, când a ajuns pe locul 50 în clasamentul mondial în proba de simplu, şi pe 59 în proba de dublu.
Cele mai bune rezultate ale sportivei de origine georgiană au fost optimile de finală în 2012 la US Open, învinsă de belarusa Victoria Azarenka, şi titlul cucerit la dublu în 2014 la Linz, împreună cu Raluca Olaru.
Cea mai senzaţională victorie a fost la Flushing Meadows când a învins-o pe cehoaica Karolina Pliskova, la vremea aceea aflată pe locul 8 mondial, în doar 51 de minute, scor 6-2, 6-1.
"Din nefericire, din cauza accidentărilor, corpul meu nu îmi mai permite să joc tenis la un nivel competitiv", a scris Tatishvili pe Twitter.
„Oricât de dureroasă a fost decizia, a trebuit să decid să părăsesc tenisul profesionist şi să mă concentrez pe cariera mea în afara terenului.", a precizat aceasta.