ANM prelungeşte Codul portocaliu de viscol până miercuri; Capitala afectată
Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit, marţi, Codul portocaliu de viscol, zăpadă spulberată şi troienită şi vizibilitate redusă până miercuri, 8 februarie, ora 22.00, după acest interval urmând să intre în vigoare, până pe 12 februarie, un Cod galben de ger.
Potrivit site-ului ANM, în intervalul 7 februarie, ora 12.00 - 8 februarie, ora 22.00, vântul va continua să prezinte intensificări susţinute ce vor depăşi la rafală 70 - 80 kilometri(oră în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Moldovei.
În aceste regiuni, zăpada va fi spulberată şi local troienită, iar vizibilitatea orizontală va scădea sub 50 de metri. Pentru judeţele Giurgiu, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov şi municipiul Bucureşti, avertizarea Cod portocaliu este valabilă până miercuri dimineaţă, ora 8.00.
După această dată, va intra în vigoare o atenţionare meteorologică Cod galben de ger persistent, în intervalul 8 februarie, ora 2.00 - 12 februarie, ora 10.00. Gerul va afecta toată ţara, precizează ANM.
Astfel, în acest interval, în toate regiunile vremea va fi geroasă, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor, astfel încât temperaturile minime se vor încadra pe arii extinse în general între minus 25 şi minus 15 grade, iar cele maxime diurne vor fi negative.