ANI face apel la CNI după ce Comisia juridică a Camerei a respins revocarea deputaţilor Andon şi Pâslaru

Epoch Times România
04.07.2012

Agenţia Naţională de Integritate solicită Consiliului Naţional de Integritate să ia o poziţie publică faţă de respingerea de către Comisia juridică din Camera Deputaţilor a solicitării de revocare din funcţie a deputaţilor Sergiu Andon (PC) şi Florin Pâslaru (PSD).

"Agenţia Naţională de Integritate solicită Consiliului Naţional de Integritate declanşarea procedurii operaţionale privind îndeplinirea rolului de garant al independenţei Agenţiei prin luarea unei poziţii publice faţa de Hotărârea adoptată ieri, 3 iulie, de către Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor de respingere a solicitării Agenţiei Naţionale de Integritate de punere în aplicare a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cazul deputatului Sergiu Andon şi a raportului de evaluare cu caracter definitiv în cazul deputatului Florin Pâslaru", se arată într-un comunicat al ANI.

Comisia juridică a respins marţi solicitările adresate de ANI privind aplicare sancţiunilor disciplinare în cazul celor doi deputaţi, respectiv revocarea din funcţie.

ANI consideră această respingere o "acţiune fără precedent care reprezintă o gravă imixtiune în actul de justiţie".

"În acest fel, Comisia de resort din cadrul Camerei Deputaţilor s-a substituit unei instanţe de judecată, ignorând deliberat o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie precum şi alte acte ale Agenţiei care comportă consecinţe juridice. Acest fapt vine în contradicţie cu recent adoptata declaraţie a Parlamentului României privind sprijinirea implementării noii Strategii Naţionale Anticorupţie 2012-2015 şi pune sub semnul întrebării, în mod grav, existenţa statului de drept şi a separaţiei puterilor în stat, conform Constituţiei României", susţine ANI.

În noiembrie 2011, ANI a stabilit că deputatul PSD Florin-Costin Pâslaru şi-a angajat fiul, Florin Alexandru Ioan Pâslaru, începând cu anul 2009, la Biroul Parlamentar - Circumscripţia electorală nr.18 Galaţi, fiind astfel în conflict de interese.

Pe 13 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia făcută de deputatul conservator Sergiu Andon împotriva unei decizii a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), prin care parlamentarul a fost declarat, în iunie 2009, în stare de incompatibilitate.

În data de 3 iunie 2009, ANI a stabilit că deputatul Sergiu Andon se află în stare de incompatibilitate, deoarece a acordat, în calitate de avocat, asistenţă juridică unui învinuit într-un dosar de corupţie.

El este acuzat că a oferit asistenţă juridică Marianei Drăghici, fost director adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA), cercetată de procurorii DNA pentru o licitaţie privind achiziţionarea a 200 de ATV-uri la preţuri supraevaluate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor