Andrei Pavel - Am fost o echipă unită până la sfârşit
Căpitanul nejucător Andrei Pavel a declarat, duminică, la Arenele BNR din Bucureşti, că echipa de Cupa Davis a României a fost unită până la sfârşit şi a reuşit astfel să câştige meciul cu Suedia (3-1), din barajul pentru menţinerea în Grupa 1 a zonei Europa-Africa.
''Am fost o echipă unită până la sfârşit şi sper să fim în continuare la fel. Federaţia Română de Tenis a adus câţiva juniori lângă noi, am stat de vorbă, ne-am distrat şi sper să facă rezultate bune, să fie profesionişti şi să avem iar jucători în prima sută'', a afirmat Pavel, într-o conferinţă de presă.
''A fost un meci de o încărcătură foarte mare, erau aşteptări mari, plecam ca favoriţi pe hârtie, era un meci de baraj. Eu am mai trecut prin astfel de momente, ştiu cum s-a simţit Adi (Ungur, n. red.), care a jucat foarte bine la antrenamente, dar, din cauza aşteptărilor a fost un pic emoţionat, nu a jucat liber, relaxat. Şi la dublu meciul a fost strâns, iar după cum a început meciul lui Ungur te gândeşti că poate va fi 2-2, iar în decisiv se poate întâmpla orice. Trebuie, însă, să rămâi pozitiv, iar Adi a arătat calitate şi mă bucur pentru echipa României, sper că această victorie să-i dea încredere lui Adi şi să meargă cu succes la turnee'', a mai spus Pavel după meciul câştigat de Adrian Ungur cu 3-6, 6-4, 7-6 (4), 6-3, în faţa suedezului Elias Ymer, aducând astfel punctul decisiv pentru tricolori.
''Cred că meciul s-a jucat în tiebreak-ul setului trei'', a subliniat Pavel.
''Pentru mine şi Gabi Trifu cel mai important a fost să-l încurajăm pe Adi Ungur, să-l motivăm, să-l facem să lupte, după meciul pierdut în prima zi. Ştiam că va fi greu la început, dar a făcut tot ce trebuia şi a luptat până la sfârşit'', a precizat fostul tenisman.
''Următorul meci va fi în februarie anul viitor, apoi vom juca în martie, iar dacă vom câştiga aceste meciuri atunci putem disputa baraj pentru Grupa Mondială, în septembrie'', a menţionat Andrei Pavel.
Căpitanul echipei României s-a referit şi la prezenţa Simonei Halep în tribune: ''Simona venea şi când jucam eu Cupa Davis. Are o şansă imensă să devină numărul unu mondial, un lucru extraordinar pentru tenisul românesc. Asta vreau să văd şi de la juniorii noştri. Mi-a mai spus că am fost idolul copilăriei ei şi mă bucur foarte mult pentru acest lucru. George Cosac, Horia Tecău, eu, Simona Halep suntem constănţeni şi sper să vină din urmă şi alţi campioni din Constanţa''.
La rândul său, Adrian Ungur a spus că nu a avut un început de meci reuşit, dar a reuşit să revină şi a jucat din ce în ce mai bine.
''Începutul nu a fost grozav, m-am trezit că avea 5-0 (Ymer, n. red.), dar mă bucur că am reuşit să revin şi să închei meciul, cu ajutorul lui Andrei (Pavel, n. red.) şi al publicului. Nu mă gândeam la scor, am jucat fiecare punct şi asta m-a ajutat. Am avut un break în setul al doilea şi am început să joc mai bine şi atunci s-a schimbat totul'', a subliniat Ungur.
''Am avut emoţii la ultimul ghem, când am condus cu 40-0, iar Ymer a revenit. Dacă pierdeam ghemul poate se complica situaţia. Mă bucur că am câştigat şi sper ca victoria aceasta să îmi dea încredere'', a conchis tenismanul român.