Andrei Marga despre demiterea de la MAE: Un domn a dorit foarte mult acest minister

Andrei Marga, fostul ministru al Afacerilor Externe a declarat, într-un interviu pentru RFI, că nu a primit încă nicio explicaţie pentru recenta sa demitere din funcţie, doar felicitări.
Andrei Marga, conferinţă de presă la MAE (Epoch Times România)
Ana Petrescu
07.08.2012

Andrei Marga, fostul ministru al Afacerilor Externe a declarat, într-un interviu pentru RFI, că nu a primit încă nicio explicaţie pentru recenta sa demitere din funcţie, doar felicitări.

De asemenea, politicianul a precizat că a refuzat toate propunerile care i s-au făcut pentru alte funcţii în stat şi că doreşte să plece luna viitoare în Germania, nu ca ambasador, ci pentru a lucra în domeniul ştiinţific.

„Nu există vreun motiv formulat de cineva în vreun fel. Ipoteza mea e că de fapt a fost o împărţeală înăuntru unui grup şi un domn a dorit foarte mult acest minister. Aceasta a fost totul. Au fost şi alte oferte mai puternice decât cea diplomatică, dar vreau să folosesc libertatea mea de a face cercetare. Mai multe, acum pot să spună cei care le-au făcut. Erau mai multe institute puse în joc, chiar ministere, dar am spus că nu agreez şi mă retrag în sfera proprie. Vreau să rămân în mediul cercetării şi în cel universitar şi luna următoare plec în Germania pentru cercetare ştiinţifică” a afirmat Andrei Marga.

Fostul ministru nu a dorit să dea un nume în afirmaţia pe care a făcut-o. Totuşi, Marga a specificat că preşedintele suspendat Traian Băsescu nu a avut un rol prea mare în demiterea sa din funcţie, deoarece "acuzaţiile lui erau fără niciun suport".

Potrivit RFI, la predarea mandatului său noului ministru Titus Corlăţean, Marga a afirmat că a resimţit o “sensibilitate” în urma demiterii, mai ales că “toate lucrurile erau puse în mişcare” la MAE.

Andrei Marga a predat marţi lui Titus Corlăţean mandatul de şef al diplomaţiei române. Fostul Ministru de Externe a afirmat că nu are regrete că a acceptat acest post şi că are conştiinţa împăcată în legătură cu activitatea sa de la minister.

"Deloc, deloc, deloc, nici vorbă! Mi-am făcut datoria, plec cu conştiinţa curată!", a conchis Andrei Marga.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor