Anders Fogh Rasmussen: Vizita lui Putin în Crimeea este ”nepotrivită”

Secretarul General al NATO, Anders Fogh Rasmussen, la Bruxelles (GEORGES GOBET / AFP / Getty Images)
Flori Mladin
09.05.2014

Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO, a comentat vizita pe care a făcut-o preşedintele rus Vladimir Putin în Crimeea, etichetând-o ca ”nepotrivită”, relatează AFP.

"Considerăm în continuare Crimeea drept teritoriu ucrainean şi, din informaţiile pe care le deţin, autorităţile ucrainene nu l-au invitat pe Putin să viziteze Crimeea, iar, din acest punct de vedere, vizita sa în Crimeea este nepotrivită", a declarat Rasmussen.

Secretarul general al NATO consideră că anexarea Crimeei de către Rusia este ilegală, ilegitimă şi nu o recunoaşte.

Totodată, secretarul general al NATO a reafirmat că nu există încă nicio dovadă că forţele militare ruse s-au retras de la graniţele Ucrainei, aşa cum a anunţat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin.

"Nu există încă semne vizibile ale retragerii trupelor ruse de la graniţa Ucrainei. Au mai fost astfel de anunţuri, dar nu au fost urmate de retragerea trupelor ruse, astfel că suntem foarte prudenţi", a precizat Rasmussen.

Miercuri, preşedintele rus a dat asigurări că Rusia şi-a retras soldaţii de la graniţa cu Ucraina.

Preşedintele Vladimir Putin a sosit vineri în Crimeea pentru prima oară după ce aceasta a fost anexată în luna martie, pentru a asista la parada militară maritimă şi aeriană din acest oraş.

Preşedintele Putin a ţinut un discurs în faţa marinarilor din Sevastopol, port unde se află staţionată flota rusă de la Marea Neagră.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor