Vă invităm să redirecționați către Epoch Times România cei 3,5% din impozitul pe venit (care altfel se duc la stat), online, fără drumuri la ANAF - apăsând butonul de mai jos.

Anchetă explozivă: "Cum a închis ochii Episcopia romano-catolică din Iaşi în faţa unui preot care a abuzat sexual o minoră de 13 ani"

Emilia Şercan (Florin Chirilă/Epoch Times)
Andrei Pricopie
26.01.2026
Emilia Şercan (Florin Chirilă/Epoch Times)
Andrei Pricopie
26.01.2026

Jurnalista Emilia Şercan a publicat luni, în PressOne, o investigaţie despre cum Episcopia romano-catolică din Iaşi a închis ochii în faţa unui preot care a abuzat sexual o minoră de 13 ani, din parohia în care slujea, fără să anunţe Parchetul şi Poliţia. Acesta ajunge, în final, să fie anchetat şi condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare.

Elementele cheie ale anchetei:

- Episcopul romano-catolic de Iaşi, Iosif Păuleţ, află în 2022 că preotul Augustin Benchea, din comuna Cleja, Bacău, a abuzat sexual o minoră de 13 ani.

- Documentele din dosarul penal arată că, înainte ca statul român să afle şi să intervină, cazul a fost gestionat exclusiv în interiorul Bisericii Catolice, prin proceduri canonice declanşate de Episcopia Romano-Catolică de Iaşi şi validate ulterior chiar de Vatican.

- Vaticanul, de altfel, a stabilit pedeapsa canonică pentru preotul Augustin Benchea: să nu mai ocupe poziţia de paroh în Cleja, să nu mai fie paroh timp de trei ani şi să nu mai aibă activitate pastorală cu minori timp de trei ani, decât în prezenţa unui alt adult.

- Deşi normele Vaticanului recomandă explicit cooperarea cu autorităţile statului în cazurile de abuz asupra minorilor, Biserica Catolică s-a limitat doar la măsuri administrative.

"Statul român a intervenit la doi ani după ce abuzul se consumase şi a mai durat un an până la definitivarea cazului: preotul a fost arestat, judecat şi condamnat definitiv, în 2024, la 4 ani de închisoare cu executare. Potrivit propriilor declaraţii şi documentelor din dosarul penal, episcopul Iosif Păuleţ nu a sesizat Parchetul, considerând că mecanismele interne ale Bisericii sunt suficiente pentru a gestiona cazul. Preotul Benchea se află în spatele gratiilor din iulie 2024, iar în prezent este încarcerat în Penitenciarul Vaslui. Mâine, Judecătoria Vaslui urmează să se pronunţe cu privire la liberarea condiţionată formulată de acesta", a afirmat Emilia Şercan.

Textul integral îl puteţi citi pe PressOne aici.

Vă invităm să redirecționați către Epoch Times România cei 3,5% din impozitul pe venit (care altfel se duc la stat), online, fără drumuri la ANAF - apăsând butonul de mai jos.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor