Anastase: Nu consider oportună contestarea revocării mele la CC
alte articole
Deputatul PDL Roberta Anastase a declarat că nu consideră oportună contestarea revocării sale din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi care a fost trimisă la Curtea Constituţională de colegii săi. Ea a transmis deja conducerii PDL punctul său de vedere.
"Am transmis conducerii partidului punctul meu de vedere cu privire la o posibilă depunere a unei contestaţii la Curtea Constituţională de către PDL, care să vizeze hotărârea Camerei Deputaţilor de revocare a mea din funcţia de preşedinte. În această adresă am explicat că eu nu consider oportună depunerea unei astfel de contestaţii. În plus, mi-am exprimat convingerea că numai actuala majoritate din legislativ trebuie să răspundă, în mod solidar cu guvernul pe care îl susţine, pentru respectarea promisiunilor electorale făcute. De asemenea, doresc să fac precizarea că, deşi demiterea mea a fost rodul unor abuzuri şi ilegalităţi, cred, totuşi, că românii trebuie să vadă că USL exercită puterea politică în România şi a lor este responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă astăzi în ţară", a spus Anastase.
PDL a mai depus o sesizare la Curtea Constituţională privind schimbarea lui Vasile Blaga din funcţia de preşedinte al Senatului, înainte de suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.