Analiză dezvăluie impactul vaccinărilor anti-Covid asupra economiei SUA şi a sănătăţii americanilor [Zero Hedge]

(Ezra Acayan/Getty Images *)
Andrei Popescu
29.03.2023

Un nou raport estimează că, în SUA, în 2022, vaccinurile Covid-19 ar fi produs vătămări la 26,6 milioane de persoane, ar fi provocat dizabilităţi în cazul a 1,36 milioane de persoane şi ar fi provocat moartea a aproximativ 300.000 de persoane. Raportul mai susţine că aceste efecte ale vaccinurilor ar fi costat economia SUA aproape 150 de miliarde de dolari, relatează site-ul de ştiri Zero Hedge.

Firma de cercetare Phinance Technologies - fondată şi operată de Ed Dowd, fost manager de portofoliu al Blackrock, Yuri Nunes, doctor în fizică şi master în matematică, şi Carlos Alegria, doctor în fizică şi finanţe - a împărţit impactul vaccinurilor în patru categorii mari pentru a estima costurile umane asociate cu vaccinurile Covid-19.

Categoriile sunt: niciun efect sau asimptomatici, cei care au suferit leziuni (rezultat uşor până la moderat), cei care au devenit invalizi (rezultat sever) şi decesul (rezultat extrem).

Datele privind dizabilităţile şi daunele cauzate de vaccin provin direct de la Biroul de Statistică a Muncii (BLS), în timp ce cifrele privind decesele în exces sunt derivate din cifrele oficiale privind decesele din SUA.

Potrivit sursei citate, este important de reţinut faptul că persoanele dintr-o categorie (cu leziuni, de exemplu) pot trece în ultimele categorii de gravitate - lucru pe care această analiză nu îl ia în considerare.

"Trebuie să ne amintim nu numai faptul că aceste categorii sunt o încercare de a caracteriza diferite niveluri de daune cauzate de vaccinare, dar ele nu sunt statice şi ar putea interacţiona unele cu altele", se arată în raport. "De exemplu, ar putea exista indivizi care nu au avut efecte vizibile după vaccinare, dar care, cu toate acestea, ar putea fi totuşi afectaţi".

"Persoanele cu leziuni uşoare în urma inoculărilor ar putea, în timp, să dezvolte leziuni grave, până la invaliditate, sau un rezultat extrem, cum ar fi moartea."

Estimarea costului economic

Analizând fiecare dintre categoriile de mai sus, Phinance a folosit excesul absolut de timp de muncă pierdut pentru a determina că preţul economic direct al leziunilor provocate de vaccinuri a fost de 79,5 miliarde de dolari în 2022 şi de 52,2 miliarde de dolari pentru cei cu dizabilităţi grave.

În cazul deceselor, Phinace a folosit creşterea medie anuală absolută a excesului de decese începând cu 2021, care a fost de 0,05% pentru grupul demografic cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani, ceea ce s-a tradus printr-o productivitate pierdută în valoare de 5,6 miliarde de dolari.

În total, ei au constatat un "cost economic" total de 147,8 miliarde de dolari în 2022 din cauza vaccinurilor Covid-19.

După cum notează Dowd, aceste cifre sunt doar ce poate fi măsurat în prezent, deoarece sunt ratate lucruri precum "pierderea productivităţii din cauza unui lucrător care este prezent, dar care lucrează la, să zicem, 50%-75% din capacitate".

"Efectele multiplicatoare sunt masive", a continuat el, adăugând că oamenii ar trebui să îşi imagineze acest impact la nivel mondial.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor