Analist: Suntem cu toţii parte a unui război cognitiv, victimele unui război informaţional menit să ne controleze percepţiile

De la Revoluţia din România din 1989 până la războiul de acum din Iran, revoluţiile şi războaiele au devenit "spectacole" difuzate în direct, la nivel global. Mai întâi la televizor, mai apoi în format digital, a atras atenţia analistul Mihai Răzvan Moraru, care remarcă faptul că în aceşti aproape 37 de ani am devenit o societate tot mai desensibilizată, "obosită de compasiune", cum spun psihologii şi sociologii.

"Iar acum suntem cu toţii parte a unui război cognitiv, în care devenim victimele unui război informaţional menit să ne controleze percepţiile. Războaiele moderne nu se mai câştigă doar pe câmpul de luptă; ele se câştigă, mai ales, prin percepţia oamenilor asupra conflictului", a punctat Moraru.

Mai jos, analistul a explicat mai în profunzime la ce se referă:

Revoluţia română a fost prima revoluţie transmisă în direct, urmărită de sute de milioane de telespectatori la nivel global. Au existat şi alte revoluţii filmate, dar la noi TVR a devenit centrul de comandă al evenimentelor, iar schimbarea regimului Ceauşescu a fost prima schimbare de regim transmisă live. Studioul 4 al TVR era locul de unde se transmiteau indicaţii către armată şi cetăţeni, dar şi imaginile cu protestele, luptele de stradă şi prăbuşirea regimului.

Realitatea de pe ecran a ajuns să dicteze realitatea din stradă: a creat informare şi dezinformare, a impus o nouă conducere. TVR a devenit centrul revoluţiei şi principala metodă de mobilizare a românilor.

Apoi, în 1991, am avut primul război difuzat în direct la televizor. Înainte, primul război televizat fusese cel din Vietnam, dar imaginile de pe front ajungeau în casele americanilor după trei sau patru zile de la filmare.

Războiul din Irak a fost primul conflict armat major transmis în direct, 24 de ore din 24, de către CNN, începând cu 16 ianuarie 1991. Întreaga lume urmărea din propria sufragerie (uneori chiar cu popcornul lângă ) cum cad primele bombe în Bagdad, cum mor primii oameni şi cum arată războiul modern.

Totul era transmis în direct prin satelit de o echipă CNN care filma de la fereastra hotelului în care era cazată. Întreaga planetă a văzut atunci ce înseamnă o rachetă inteligentă şi cum arată un atac nocturn, prin imaginile realizate cu sisteme de filmare night vision. Aşa a apărut fluxul de ştiri nonstop şi a început competiţia dintre televiziunile de ştiri pentru breaking news.

Jocurile video care au apărut ulterior, odată cu dezvoltarea mediului digital, au preluat exact acest „spectacol” al războiului. În timp, oamenii au început să se obişnuiască tot mai mult cu războiul şi cu violenţa.

Războaiele care au urmat (al doilea război din Irak şi războiul din Afganistan, după anii 2000 ) au fost iar diferite. Între timp, apăruseră comunicaţiile mobile, smartphone-ul şi ştirile digitale care ajungeau oriunde, fără să fie nevoie să te afli în ţara care transmitea informaţia sau să ai un televizor.

Armata americană a înţeles că informaţia devenise descentralizată şi a revenit la jurnalismul ataşat operaţiunilor militare, pentru a controla mai bine fluxul de informaţii. Jurnalistul însoţea grupul militar şi filma unde se dorea şi când se dorea.

Însă informaţia nu mai circula doar prin structuri editoriale. Oricine avea un telefon putea filma şi transmite un atac, informaţii despre victime sau despre un eşec militar. Cetăţenii obişnuiţi deveniseră brusc jurnalişti de război, iar informaţiile curgeau în cantităţi uriaşe în mediul digital.

Războiul din Ucraina a fost primul conflict al reţelelor sociale şi este azi cel mai documentat război de până acum. Din 2022, soldaţii şi civilii transmit imagini direct din conflict, iar acestea ajung imediat pe reţelele sociale. Presa publică unele informaţii cu câteva ore întârziere, pentru că are nevoie de timp pentru verificare. Bine, nu toată presa.

Reţelele sociale au devenit mediul principal pentru informare, dezinformare şi propagandă, pentru mobilizare şi avertizare, pentru comunicare oficială, dar şi pentru răspândirea unor informaţii false.

A apărut astfel un război informaţional uriaş, în care informaţia a devenit o armă.

De peste patru ani trăim, practic, două tipuri de războaie: unul militar şi unul informaţional, în care emoţiile sunt exploatate, iar dezinformarea este folosită ca instrument strategic. Reţelele sociale au acum şi un rol militar: demoralizarea adversarului, dezinformarea inamicului, controlul fluxului de ştiri şi limitarea percepţiilor negative.

Şi astfel, după 37 de ani, am ajuns la o avalanşă de informaţii greu de filtrat şi verificat, la o oboseală socială uriaşă şi la o desensibilizare majoră.

Au murit 10, 100 sau 1000 de civili? Ei, am mai văzut. Aşa e în război.

Doar că nu este chiar aşa.

Spre deosebire de perioada războiului din Vietnam, comunitatea internaţională a creat numeroase convenţii şi legi pentru a preveni crimele de război, pentru a limita utilizarea anumitor tehnici militare şi pentru a proteja populaţia civilă. Dar pare ca azi, în afara ţărilor europene, nu mai există apetit pentru lege.

În acest conflict, am înţeles şi ce înseamnă puterea algoritmilor şi rolul lor în promovarea anumitor naraţiuni şi informaţii despre război. În acelaşi timp, armatele şi statele au dezvoltat propriile departamente de comunicare şi propagandă, adaptate reţelelor sociale.

Războiul din Ucraina a adus şi moartea transmisă în direct, în cele mai mici detalii, odată cu apariţia dronelor. Dronele urmăresc inamicul şi filmează chiar în momentul în care acesta este ucis. Practic, moartea de pe front poate fi urmărită în timp real.

Iar oamenii rămân atraşi de spectacolul războiului, dar devin tot mai puţin sensibili la suferinţă.

Războiul din Iran ne arată o altă etapă, poate chiar mai complexă decât cea din Ucraina: informaţii şi mai fragmentate, clipuri generate cu inteligenţă artificială, operaţiuni militare şi lovituri asistate de AI şi un război cognitiv în care scopul nu mai este doar distrugerea inamicului, ci influenţarea modului în care acesta gândeşte.

În aceste zile am văzut ştiri false preluate chiar de mari agenţii de presă, „informaţii” scurse despre operaţiuni militare prezentate extrem de detaliat, iar ameninţarea nu mai este doar între combatanţi. A devenit o criză globală de încredere.

Există numeroase strategii şi cercetări NATO despre războiul cognitiv, iar acum acestea se combină cu algoritmi şi conţinut generat de inteligenţă artificială.

Au circulat deja zeci de clipuri generate cu AI care au făcut înconjurul planetei, deşi erau false. Din dorinţa de a publica primii, mulţi comunicatori le-au validat fără verificare. Pentru vizibilitate, pentru că le validau credinţele!

Mai există şi un alt fenomen: cenzura. Pe lângă propagandă, fiecare parte încearcă să îşi ascundă pierderile sau greşelile. Există jurnalişti care nu au fost lăsaţi să filmeze anumite atacuri sau să transmită din anumite zone.

Percepţia voastră, emoţia voastră şi interpretarea voastră sunt obiectivele acestui nou tip de conflict.

Chiar dacă am văzut aceste tactici şi în războiul din Ucraina, acum ele sunt mult mai intense. Avem un regim iranian care controlează propaganda internă şi încearcă să o exporte, o comunicare israeliană care scoate în evidenţă slăbiciunile regimului iranian dar ascunde pierderile sale şi o comunicare americană care se poziţionează adesea în rolul de superputere care controlează conflictul, ca un Superman global care nu greşeşte şi nu ratează!

În paralel, China şi Rusia continuă campaniile de dezinformare folosite deja în războiul din Ucraina. Bine, ele oferă azi şi sprijin informaţional pentru regimul iranian.

Fiecare jucător are armate de postaci, instrumente AI, mii de conturi false şi sisteme de analiză a reacţiilor publice.

Se vede deja o polarizare extremă. Unii cred că Israelul este principalul vinovat, fără a mai analiza regimul iranian, unul criminal şi terorist. Alţii văd doar dictatura iraniană, fără a accepta victimele civile şi greşelile făcute de SUA sau Israel.

Se observă deja o radicalizare, inclusiv în SUA dar şi în România: oameni care acceptă doar informaţiile care le confirmă opiniile şi resping orice altă perspectivă.

Avem mai multă informaţie ca oricând, dar înţelegem tot mai puţin realitatea şi, uneori, nici nu mai avem răbdarea să o verificăm.Informaţia este astăzi una dintre cele mai puternice arme. Iar noi riscăm să devenim victime sigure ale acestui război, în timp ce ororile conflictelor ajung să pară tot mai obişnuite.

Devenim tot mai imuni la suferinţă şi ajungem să aşteptăm doar ca tabăra noastră să mai câştige un punct, indiferent de numărul victimelor.

PS. Doar în Liban exista sute de mii de oameni care şi-au părăsit casele. În Israel sunt sute de mii de oameni care suferă o traumă, în urma atacurilor iraniene, imediat după războiul din Gaza şi evenimentele din 07 octombrie. În Iran nu ştim azi situaţia celor care trăiesc acolo, care nu susţin regimul iranian.