Ambasadorul Rusiei, huiduit la Constanţa. Sugerează ca România să ceară scuze Rusiei pentru crimele comise

Ambasadorul Rusiei în România, Valeri Kuzmin, a fost în centrul unui eveniment cu scântei desfăşurat, vineri, la Universitatea “Andrei Şaguna” din Constanţa, unde a fost huiduit atât în afara universităţii cât şi în sala în care şi-a susţinut discursul, în cadrul căruia a sugerat, printre altele, că România ar trebui să îşi ceară scuze pentru “crimele” comise de Ion Antonescu împotriva sovieticilor.

În acelaşi timp, Kuzmin a refuzat să discute despre crimele comise de Rusia în perioada 1939-1989, crime care au fost comise cu brutalitate atât în România cât şi în alte ţări aflate sub bocancii sovieticilor.

Later edit. Întrebat de un român din rândul publicului când are Rusia de gând să îşi ceară scuze pentru atrocităţile comise în ţările din Estul Europei, aşa cum a făcut Germania, răspunsul lui Valeri Kuzmin a fost că România este cea care ar trebui să ceară scuzele.

Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, a afirmat că în ultimele trei luni au fost intensificate acţiunile “neprincipiale” ale unor diplomaţi străini prezenţi la Constanţa, acţiuni care ar putea „afecta climatul de convieţuire interetnică şi interconfesională în Dobrogea”.

„Înţeleg interesul crescut al unor puteri regionale faţă de Dobrogea, mai ales în condiţiile în care baza militară „Mihail Kogălniceanu” va deveni cea mai mare bază militară SUA din Europa, cu toate garanţiile de securitate şi avantajele ce decurg pentru ţara noastră. Îndemn diplomaţii străini şi liderii comunităţilor etnice locale la echilibru, la respectarea legislaţiei naţionale şi a Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice”, a adăugat Decebal Făgădău, citat de Adevărul.ro.

Unul dintre participanţii la eveniment, care a fost organizat la cererea Ambasadei Federaţiei Ruse din România, a fost şi Dorin Popescu, la un moment dat diplomat român la Moscova, Cernăuţi şi Sarajevo şi în prezent preşedinte al Asociaţiei “Casa Mării Negre”.

Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, Dorin Popescu a precizat că atmosfera de la eveniment a fost în general tensionată, marcată de acuzaţii directe din sală cu privire la politicile intervenţioniste ale Rusiei în regiunile ucrainene Crimeea şi Donbas sau în Georgia, fiind puse zeci de întrebări incomode, şi având loc părăsiri ale sălii în semn de protest faţă de politicile asimilaţioniste ruseşti asupra comunităţii tătare din Crimeea, de exemplu.

Câţiva membri ai Uniunii Minorităţilor Turco-Tătare Musulmane din România (UMTTM) au protestat în faţa universităţii împotriva ocupaţiei ruseşti a peninsulei ucrainene Crimeea şi a tratamentului aplicat de forţele de ocupaţie tătarilor din acea zonă.

„Este un protest paşnic. Trăim în România de secole, în pace şi toleranţă, iar acest ambasador vine şi ne ţine nouă lecţii de solidaritate? Să plece din Crimeea! Să-i elibereze pe liderii noştri spirituali despre care nu se ştie ce s-a întâmplat cu ei. Nu sunt împotriva Rusiei, dar istoria ne-a demonstrat ce au făcut ei”, a declarat Ali Tair, preşedintele UMTTM.

De asemenea, în mesajul său, Dorin Popescu a subliniat că diplomatul rus a fost chestionat în legătură cu posibilitatea ca Federaţia Rusă să îşi ceară scuze pentru atrocităţile comise de Armata Roşie în România, cu agresiunile împotriva propriilor cetăţeni ruşi (s-a invocat cazul Anna Politkovskaia), cu politicile expansioniste (ruseşti) care ameninţă suveranitatea şi integritatea teritorială a unor ţări din regiune, inclusiv România.

Totuşi, mai susţine Popescu, „ambasadorul Rusiei a evitat aproape cu ostentaţie să răspundă întrebărilor, preocupărilor şi îngrijorărilor legitime ale marii părţi a publicului prezent în Sala Senatului, înlocuind răspunsurile la aceste îngrijorări cu lungi digresiuni irelevante lipsite de concreteţea aşteptată de public”.

Postarea integrală a lui Dorin Popescu:

Am participat astăzi la o discuţie publică între ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în România, ES Valeri Kuzmin şi corpul profesoral şi studenţii Universităţii “Andrei Şaguna” din Constanţa. Discuţia a avut loc sub forma unui “dialog deschis”, în Sala Senatului a Universităţii, precedat de o (tentativă de) alocuţiune a diplomatului rus pe tema “Relaţiile dintre U.E., România şi Rusia: istorie şi perspective”. Evenimentul s-a desfăşurat la iniţiativa şi solicitarea Ambasadei Federaţiei Ruse în România.

Scurt tablou descriptiv al evenimentului:

Ambasadorul Federaţiei Ruse a prezentat, sintetic, punctul de vedere oficial al Federaţiei Ruse privind tema de mai sus. Apetenţa sa pentru digresiuni şi ideologie a fost taxată de public, care a întrerupt de facto expozeul, substituindu-l cu un dialog spontan pe teme sensibile, astfel încât alocuţiunea iniţială s-a transformat rapid într-un ping-pong cu teme tari.

Atmosfera a fost în general tensionată (acuze directe din sală privind politicile intervenţioniste ale Rusiei în Crimeea, Donbas / Ucraina, Georgia etc., zeci de întrebări incomode, părăsiri ale sălii în semn de protest faţă de politicile asimilaţioniste ruseşti asupra comunităţii tătare din Crimeea etc.). Mai mult, un mic grup de etnici tătari care condamnau agresiunea rusă asupra comunităţii tătare din Crimeea a protestat, în faţa Universităţii, pe toată durata evenimentului.

Publicul s-a arătat interesat atât de subiectele istorice controversate din istoria relaţiilor româno-ruse şi ruso-europene, cât şi de temele fierbinţi ale momentului (agresiunile ruseşti din Georgia şi Crimeea şi Donbas / Ucraina, autoizolarea Rusiei în plan internaţional) etc.

Publicul prezent în sală a taxat declaraţiile oficiale antiromâneşti repetate ale liderilor ruşi (d.e. cele potrivit cărora Deveselu reprezintă o ţintă a Forţelor Armate ruse), politicile imperialiste şi agresive ale Rusiei în regiune, indisponibilitatea la dialog a Kremlinului, anexarea ilegală a Crimeei, războiul din raioanele de est ale Ucrainei, războiul informaţional desfăşurat de Federaţia Rusă împotriva ţărilor care nu împărtăşesc aceeaşi viziune ideologică şi aceleaşi interese etc. În subsidiar, diplomatul rus a fost chestionat în legătură cu posibilitatea ca Federaţia Rusă să îşi ceară scuze pentru atrocităţile comise de Armata Roşie în România, cu agresiunile împotriva propriilor cetăţeni ruşi (s-a invocat cazul Anna Politkovskaia), cu politicile expansioniste (ruseşti) care ameninţă suveranitatea şi integritatea teritorială a unor ţări din regiune, inclusiv România etc.

Evaluări sintetice:

Diplomatul rus a evitat aproape cu ostentaţie să răspundă întrebărilor, preocupărilor şi îngrijorărilor legitime ale marii părţi a publicului prezent în Sala Senatului, înlocuind răspunsurile la aceste îngrijorări cu lungi digresiuni irelevante (lipsite de concreteţea aşteptată de public). Argumentaţia diplomatului rus a fost însoţită permanent de interpretări pur ideologice privind relaţiile cu UE, relaţiile cu SUA, relaţiile cu România, al doilea Război Mondial, ordinea actuală de drept internaţional etc. Diplomatul nu a ieşit din cadrul ideologic rigid şi strâmt al expunerii propriei perspective, preferând/încercând să exploateze această oportunitate prin transmiterea unilaterală de mesaje-ţintă privind politica externă a Federaţiei Ruse, situarea şi rolul acesteia în ansamblul relaţiilor internaţionale de astăzi.

Totodată, a fost evidentă utilizarea unui dublu limbaj, pe toată durata dezbaterii; în timp ce acesta a acuzat de turbulenţele istorice şi actuale pe toţi ceilalţi actori globali relevanţi (evident, inamicul de serviciu fiind SUA), Moscova a beneficiat de disculpe a priori în discursul acestuia: regimul lui Antonescu ar fi comis “atrocităţi în afara teritoriului naţional” în al doilea război mondial (mesajul subliminal: România ar putea avea şi ea motive de scuze), Maidanul de la Kiev ar fi fost provocat de “terorişti” care l-au expulzat ilegal pe preşedintele Ianukovici, războiul din raioanele de est ale Donbasului ar fi fost provocat de “naţionaliştii” şi “teroriştii” ucraineni, politicile hegemonice ale SUA sunt vinovate pentru dezordinile actuale în sistemul de drept internaţional etc. Concluzia diplomatului rus este că întreaga comunitate internaţională se află într-o culpă majoră de înţelegere a specificului rusesc/panslav, iar Rusia ar fi o frumoasă regină a eticii într-o lume ursuză şi nevrotică.

Practic, diplomatul rus a utilizat, (şi) la Constanţa, o colecţie de rudimente ideologice, ratând încă o oportunitate de a ne convinge că Federaţia Rusă are în vedere un dialog real, cu măsuri concrete de restabilire a încrederii, în relaţiile cu partenerii săi internaţionali (UE, NATO, SUA, ţările din regiunea extinsă a Mării Negre etc.), în pofida crizei acute de încredere în relaţiile cu toţi aceştia.

În acest context, nu am putut să primesc răspunsuri concludente la teme care mă interesează în mod real: ce soluţii de restabilire a încrederii poate / vrea / este gata să propună Federaţia Rusă Uniunii Europene, NATO, României în plan bilateral pentru ieşirea din criza de încredere generată de agresiunile sale din 2014; ce soluţii are Rusia pentru restabilirea păcii în Donbas, pentru consolidarea securităţii în plan regional (în special în zona extinsă a Mării Negre) şi pentru reasigurarea funcţionării sistemului de drept internaţional; eram interesat şi de gradul în care Federaţia Rusă îşi poate asuma respectarea şi implementarea valorilor şi principiilor Uniunii Europene în cazul activării scenariului dezbătut îndelung la Paris şi Moscova, al unei Europe “de la Barcelona la Vladivostok”. În fine, întrebări ar fi fost câteva sute, în actualul climat al “dialogului dintre surzi” care caracterizează actuala paradigmă a relaţiilor internaţionale. Am reuşit doar să îl întreb pe diplomatul rus (care era asaltat de întrebări incomode) ce măsuri apreciază că ar putea decide / ar trebui să decidă comunitatea internaţională în cazurile în care este încălcată prin violenţă / forţă independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a unui stat independent, în conjunctura geopolitică actuală. Răspunsul a fost un fum ideologic intens.

Dacă, promovând iniţiativa desfăşurării unui dialog public cu reprezentanţii mediului academic din Constanţa, obiectivul prioritar al părţii ruse a fost acela de transmitere unilaterală şi rigidă a mesajelor-ţintă primite în plic de la Kremlin, fără să ţină cont de îngrijorările reale ale “celuilalt”, de punctele de vedere ale acestuia, de soluţiile acestuia etc., atunci acest obiectiv a fost ratat: mediul academic constănţean a recepţionat cu rezerve şi maturitate tentativele de “fidelizare ideologică” propuse de preopinent.

Dacă, promovând această iniţiativă, obiectivul prioritar al părţii ruse a fost acela de a genera un dialog real şi onest cu publicul academic din Constanţa, fără îndoială ca şi acest (prezumtiv) obiectiv a fost ratat, din cauza inapetenţei de a crea şi respecta un cadru public de dezbateri în care să existe şi asumări, nu numai voci triumfaliste, stăpâni care nu greşesc şi mituri din recuzitele reinventate ale naraţiunilor care au dominat spaţiul politic românesc timp de jumătate de veac.

Federaţia Rusă nu pare totuşi interesată să iasă din izolarea internaţională în care au adus-o propriile agresiuni în plan extern şi încearcă să rupă încercuirea geopolitică prin breşe ideologice, mituri şi naraţiuni de “mare putere” şi “frate mai mare”.

În România, teren fertil pentru astfel de politici şi naraţiuni nu mai există, iar strategia relansării unor relaţii fireşti cu România pe “nisipurile mişcătoare” ale ideologiei – greşită.