Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova: "Japonia, susţine aderarea Moldovei la Uniunea Europeană"
Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova cu sediul la Kiev, Toichi Sakata a declarat că "Japonia, susţine aderarea Moldovei la Uniunea Europeană". Potrivit serviciului de presă al Executivului, diplomatul nipon a vorbit despre aceasta, joi, în cadrul întrevederii cu prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă.
"Aderarea la Uniunea Europeană cu o piaţă de peste 500 de milioane de locuitori este benefică pentru economia Republicii Moldova", a declarat diplomatul. Toichi Sakata şi-a luat angajamentul să încurajeze grupurile de afaceri japoneze de la Kiev să vină cu proiecte investiţionale în Republica Moldova, ca să se dezvolte astfel legăturile comerciale şi economice.
Ambasadorul Sakata a menţionat interesul pentru consolidarea cooperării dintre organizaţia regională pentru democraţie şi dezvoltare economică GUAM, din care face parte Republica Moldova şi Japonia.
Prim-ministrul Iurie Leancă a mulţumit Guvernului nipon pentru asistenţa tehnică şi financiară substanţială acordată ţării noastre în ultimii ani. În special, şeful Executivului, a apreciat intenţia Guvernului Japoniei de a finanţa două proiecte în valoare de 67 mln. de Euro pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale şi folosirea energiei din biomasă.
Premierul şi-a mai exprimat convingerea că dialogul politic dintre cele două ţări se va intensifica prin vizite la nivel de şefi de Guvern, dar şi prin deschiderea unei misiuni diplomatice a ţării noastre la Tokyo. "Un dialog politic mai intensiv dintre ţările noastre va crea oportunităţi pentru atragerea investiţiilor nipone în Republica Moldova", a spus Iurie Leancă.