Ambasadorul american la Moscova a transmis Kremlinului răspunsul scris la condiţiile puse de Rusia pentru detensionarea situaţiei din Ucraina

Departamentul de Stat, Washington - 19 septembrie 2018
Departamentul de Stat, Washington - 19 septembrie 2018 (Samira Bouaou/The Epoch Times)

John Sullivan, ambasadorul american la Moscova, a depus, miercuri, la sediul Ministerului rus de Externe, răspunsul administraţiei americane la condiţiile transmise de Moscova privind dosarul ucrainean, a anunţat diplomaţia rusă într-un comunicat.

Moscova a transmis, la sfârşitul anului trecut, la Bruxelles, o serie de condiţii pentru detensionarea situaţiei din Ucraina. Moscova a cerut garanţii scrise din partea NATO că nu se va extinde în Ucraina, încetarea cooperării Alianţei cu statele din fostul bloc sovietic şi renunţarea la manevrele şi desfăşurările de trupe ale NATO în statele care au aderat după 1997.

În ciuda presiunilor Moscovei, care a cerut convorbiri imediate, întâlnirile desfăşurate pe 10 ianuarie asupra acestor solicitări nu au condus la un acord, iar SUA a calificat drept inacceptabile cererile Moscovei, avertizând că va aplica sancţiuni masive dacă Rusia va ataca Ucraina.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, şi ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, s-au întâlnit vineri la Geneva, convorbirea dintre cei doi durând doar o oră şi jumătate - la finalul căreia au anunţat în conferinţe de presă separate, că, după ce Rusia va primi din partea SUA răspunsurile cerute, vor organiza o nouă întâlnire la acelaşi nivel.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe