Ambasada Olandei: Haga va lua o decizie privind Schengen, pe baza rezultatelor raportului MCV

Epoch Times România
10.01.2013

Este important atât pentru România cât şi pentru UE ca Bucureştiul să ia măsuri durabile în reforma justiţiei, aşa cum a convenit cu CE, a precizat joi Ambasada Olandei la Bucureşti, subliniind că Haga va lua o decizie privind aderarea la Schengen pe baza rezultatului raportului MCV.

„Este important atât pentru România, cât şi pentru întreaga Uniune Europeană ca măsuri durabile să fie luate în reforma justiţiei, măsuri deja convenite între România şi UE. Aşteptatul raport MCV va face lumină asupra progreselor realizate în sensul reformei şi consolidării sistemului de justiţie, precum şi în cel al combaterii corupţiei. Comisia Europeană va face o evaluare pe cele patru condiţionalităţi (benchmarks), incluzând şi procesul de implementare a noilor coduri şi a strategiei naţionale anti-corupţie. Bazându-se pe rezultate, Olanda va lua o decizie (n.r. - privind aderarea la Schengen) înainte de viitorul Consiliu pentru Justiţie şi Afaceri Interne din 7-8 martie”, subliniază misiunea diplomatică.

La solicitarea NewsIn, Ambasada Olandei la Bucureşti a precizat miercuri că Guvernul olandez aşteaptă raportul pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare de luna aceasta înainte de a-şi stabili o poziţie privind aderarea României la Schengen.

Această poziţie a fost confirmată şi de Ambasada Olandei la Sofia, după ce presa bulgară a scris în ultimele zile că decizia politică privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen va fi amânată după martie 2013, întrucât Olanda se opune în continuare primirii celor două ţări.

Subiectul aderării României şi Bulgariei la Schengen ar putea să nu fie discutat la Consiliul JAI din martie, iar Olanda este pregătită să folosească dreptul de veto, considerând că cele două ţări nu au făcut suficiente eforturi pe calea reformelor, a scris miercuri agenţia bulgară Focus.

Potrivit unor surse din cadrul Comisiei Europene, la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne din martie 2013 este posibil ca subiectul aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen să nu fie discutat.

Olanda este pregătită să folosească dreptul de veto, deoarece consideră că Bulgaria şi România nu au făcut suficiente eforturi pe calea reformelor. Autorităţile olandeze sunt îngrijorate de situaţia politică din România, care ar putea bloca reformele începute de Bucureşti.

Presa bulgară a relatat şi marţi despre posibilitatea ca decizia politică privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen să fie amânată după martie 2013.

Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor avea prima reuniune la 7 martie, când aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen se află pe agenda preliminară.

Dar acest lucru se poate schimba, dacă opoziţia Olandei şi a altor ţări faţă de aderarea celor două ţări va rămâne puternică, relatează postul naţional bulgar de radio, citând surse din cadrul Comisiei Europene.

Potrivit acestor surse, de data aceasta de vină este România, mai exact situaţia politică dificilă de la Bucureşti.

În programul Preşedinţiei irlandeze a UE chestiunea aderării celor două ţări este menţionată într-o singură propoziţie.

Preşedinţia „va continua negocierile în vederea avansării către un acord privind aderarea României şi Bulgariei la Convenţia Schengen”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor