Aluminiul: Ucigaşul tăcut
Prezent în alimente, aer şi apă, aluminiul este un element chimic neurotoxic, pe care mulţi îl consideră responsabili de apariţia demenţei Alzheimer. Prima măsură: aruncaţi vasele din aluminiu!
La nivel european, s-a dat alarma cu privire la prezenţa în exces a aluminiului în alimentaţie. Acest element e peste tot, în aer, apă, sol, şi, în anumite cantităţi, nu este dăunător organismului. Dar, în ultima vreme, produsele pe care le consumăm, de la alimente, la medicamente, apă şi chiar obiectele înconjurătoare, ne pun în contact cu o supradoză din acest metal toxic. Efectele sunt dintre cele mai devastatoare: boli ale sistemului nervos, printre care şi Alzheimer. Ziarul nostru va prezintă sursele de aluminiu din mediul înconjurător şi produsele pe care trebuie să le îndepărtaţi din viaţa dumneavoastră.
Avertisment ignorat
Aluminiul este un metal omniprezent pe Terra, folosit şi în industria alimentară, ca aditiv, în medicamente (antiacizii, acidul acetilsalicilic tamponat), în produsele de larg consum, există în aer şi în apă. Este inevitabil.
Dar, în ultima vreme, specialiştii au constatat o concentraţie crescută de aluminiu în organismul oamenilor, mai ales al copiilor, intoxicarea putând ajunge săptămânal la 2-3 miligrame de aluminiu pe kilogram, în condiţiile în care cantitatea tolerabilă este de cel mult un miligram.
În timp, expunerea la aluminiu duce la demenţă, conform mai multor studii efectuate de savanţi.
Alerta cu privire la aluminiu s-a dat încă din secolul trecut, dar oamenii au ignorat avertismentele.
În 1940, când o renumită doctoriţă a descris cazul căţeluşului ei care fusese pe moarte şi nici un veterinar nu reuşise să-i afle diagnosticul. Ea obişnuia să-i pregătească mâncarea în cele mai bune tigăi de aluminiu, însă câinele a început să vomite după mese şi după o lună era atât de slăbit că nu se mai putea ţine pe picioare.
Stăpâna a schimbat tigaia cu una emailată, constatând imediat îmbunătăţirea sănătăţii câinelui, până când acesta s-a refăcut total. Deşi pare greu de crezut, aluminiul e responsabil de multe dereglări şi în organismul oamenilor.
Beţi apă de izvor!
Apa noastră cea de toate zilele e plină de aluminiu. Cea mai mare parte a uzinelor de tratare a apei de suprafaţă utilizează sulfat de aluminiu pentru a elimina microorganismele nocive şi alte particule pe care le conţin şi care pot fi uşor distruse prin sedimentare şi filtrare.
Pentru ca sulfatul de aluminiu este eliminat în mare parte printr-un stadiu mai avansat al procedeului, concentraţia de aluminiu a apei tratate este mai ridicată decât în cea netratată.
Aportul zilnic de aluminiu din apa potabilă poate varia mult în funcţie de regiune şi de râuri care sunt mai bogate sau mai sărace în aluminiu. Se crede în general că aluminiul de origine naturală, provenit din apa netratată, se află într-o formă care nu este uşor asimilată de organism şi nu provoacă efecte negative asupra sănătăţii.
Dar apa tratată conţine aluminiu uşor asimilabil, de aceea - atenţie! - apa poate fi o sursă mai importantă de aluminiu decât hrană. Cantitatea de aluminiu din apa îmbuteliată şi cea de la robinet variază şi ea, după cum producătorii utilizează apa de la robinet cu sau fără tratamente suplimentare.
Cel mai bine e să citim cu atenţie eticheta sticlei de apă minerală sau plată şi să o alegem pe cea care conţine cel mai puţin aluminiu. Riscul de apariţie a bolii Alzheimer e de 7-8 ori mai mare la persoanele care consumă ape bogate în aluminiu monomeric.
Conţinut in medicamente
Aportul de aluminiu care provine din aerul nepoluat se ridică la cel puţin patru micrograme pe zi. Dar unde mai există aer nepoluat? În zonele industriale, unde nivelul aluminiului din aer este mult mai ridicat, cantitatea poate creşte la mai mult de 100 micrograme pe zi.
La serviciu, muncitorii pot respira 3,5 până la 7 miligrame de aluminiu pe zi. În afară de aer şi apă, oamenii absorb aluminiu, şi încă în doză maximă, şi din medicamente. E vorba de cele care nu sunt prescrise de medici şi care se vând la cerere în farmacii, ca antiacizii, acidul acetilsalicilic tamponat şi unele vitamine pentru copii.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a estimat că aportul celor care consumă regulat acest tip de medicamente pe baza de aluminiu poate creşte până la cinci grame pe zi.
Toţi aceşti factori care conţin metalul toxic au efecte diferite asupra organismului în funcţie de vârstă şi grad de sănătate. Dar cele mai puternice surse de expunere la aluminiu rămân ambalajele: cutii, caserole, foliile care au la bază acest metal. Un studiu recent publicat de o revistă medicală din Australia a arătat că doza de aluminiu care se găseşte în cutiile metalice de băuturi şi sucuri o depăşeşte cu 5% pe cea din ambalajele din sticlă.
Aluminiul n-are ce căuta în bucătărie!
Anul trecut, medicii români au determinat cantitatea de metale toxice din firele de păr recoltate de la 1.000 de persoane. Rezultatele cercetării i-au uimit: peste 30% dintre pacienţi au aluminiu în corp. Efectele imediate sunt următoarele: omul are dureri de cap, se balonează, i se usucă pielea şi îşi pierde pofta de mâncare. Pacienţii care suferă de afecţiuni renale şi primesc tratamente de dializă regulat, se expun la niveluri crescute de aluminiu în lichidele pentru dializă.
Studiile au arătat că aluminiul ajunge în organism şi din cereale, prăjituri, biscuiţi, paste, legume (ciuperci, spanac, ridichi, lăptuci), dar şi din ceaiuri sau băuturi care conţin aditivi alimentari cu aluminiu, cum ar fi cacao.
Cantitatea de aluminiu creşte peste cota admisă şi atunci când peştele şi carnea sunt gătite în oale din aluminiu sau sunt împachetate în folie de aluminiu (staniol), supus la temperaturi mari în cuptor. Toţi suntem expuşi mai mult sau mai puţin riscului de a absorbi aluminiu, dacă nu în bucătăria proprie, atunci când bem o cafea în oraş, preparată cu apă contaminată sau în ibrice de aluminiu. Un pericol pentru sănătate îl reprezintă şi radiatoarele confecţionate din aluminiu care sunt responsabile pentru simptome ca: ameţeală, tulburări de vedere şi chiar începutul unor paralizii.
Efecte nefaste
Persoanele supraexpuse la aluminiu pot să prezinte encefalopatie, o formă de demenţă caracterizată de convulsii, tremurături, psihoză şi diferite schimbări la nivelul vorbirii şi al comportamentului. Encefalopatia, ca efect al expunerii la aluminiu în exces, se întâlneşte mai ales la bolnavii care fac dializă.
Absorbţia mare de aluminiu poate provoca anemie, osteomalacie (oasele moi sau sfărâmicioase, din cauza tulburărilor profunde în metabolismul fosforului şi al calciului din masa osoasă), infarcte. Aluminiul este asociat şi altor boli serioase care afectează sistemul nervos, precum maladiile Lou Gehrig şi Parkinson. Dar cele mai de temut sunt demenţa presenilă, tulburările mentale, îmbătrânirea precoce şi Alzheimer. Deşi industria farmaceutică a mediatizat exagerat progresul înregistrat în prevenirea şi tratarea acestei boli, în realitate progresul este nesemnificativ.
Primele simptome care se recunosc la această boală, şi care indică începutul unei deteriorări mintale progresive, sunt pierderile de memorie, dezorientarea şi depresia. Celulele creierului pacienţilor suferinzi de această boală pot conţine de 10 până la 30 de ori mai mult aluminiu decât media.
Ce obiecte trebuie evitate?
Toxicitatea acestui metal a fost descrisă în "Sciences et Vie", unde s-a arătat că efecte secundare ale aluminiului apar chiar şi când este consumat în cantităţi mici.
Ce putem face noi pentru a sta cât mai departe de aluminiu? În primul rând trebuie să scăpăm de toate ustensilele, tacâmurile şi recipientele de aluminiu din bucătărie, să consumăm apă îmbuteliată cu conţinut scăzut din acest metal, să renunţăm definitiv la ambalarea alimentelor în staniol şi folii de aluminiu, să evităm aspirina pe cât posibil, să nu mai cumpărăm conserve, bere şi răcoritoare la cutie, să refuzăm mâncarea la caserole tapate cu aluminiu. Pare imposibil, dar veţi vedea că aceleaşi alimente există şi în ambalaje de sticlă sau carton. Cât despre celelalte obiecte care ne înconjoară, eliminaţi-le pe cele inutile. De termopane şi uşi de aluminiu n-aveţi cum scăpa.
Aluminiul din deodorante
Ambalajele produselor cosmetice (sprayuri, cutii de cremă, vopsea) au aluminiu din belşug. Aluminiul conţinut în deodorante (20% clorură de aluminiu) pătrunde mai uşor prin piele decât pe cale digestivă. În plus, inhalarea de aluminiu fin divizat şi de pulbere de oxid de aluminiu a fost identificată drept cauză a fibromului pulmonar şi a lezării plămânilor. Antiperspirantele conţin şi ele săruri de aluminiu şi zirconiu, care inhibă activitatea glandelor sudoripare, prin blocarea şi închiderea porilor. Un studiu efectuat la Universitatea Reading (Marea Britanie) acuză antiperspirantele şi deodorantele că pot favoriza apariţia tumorilor mamare, cauzate de absorbţia prin piele a unei cantităţi de aluminiu. Asimilarea pe termen îndelungat a unor concentraţii importante de aluminiu prin deodorante şi antiperspirante poate conduce la serioase probleme de sănătate. Persoanele cu aşa zisă "aluminofobie" pot folosi antiperspirantele sau deodorantele fără aluminiu, disponibile în farmacii.
Un element vechi de 180 de ani Aluminiul a fost descoperit de către Friedrich Wöhler în anul 1827. Este cel mai răspândit metal din natură. Nu se află în stare liberă, deoarece este reactiv, dar se găseşte în minereurile de bauxită, silicaţii sau oxizii săi: corindon (incolor), safir, rubin, smarald, şmirghel. Este foarte folosit în industrie datorita rezistenţei sale la oxidare, proprietăţilor mecanice bune şi densităţii sale mici. Aluminiul este folosit în industria aerospaţială, în construcţii, acolo unde este necesar un material uşor şi rezistent. Are bune proprietăţi electrice.
E-ul criminal
În Uniunea Europeană, aluminiul este întâlnit în substanţa alimentară E 173, responsabil de apariţia unor boli ca Alzheimer şi Parkinson, osteoporoză, boli cardiovasculare. Fiind neurotoxic, Comisia Europeană dezbate posibilitatea de a fi retras din alimentaţie, mai ales cea a copiilor. E 173 este un colorant întâlnit mai ales în produse bazate pe cereale, ca pâinea, prăjiturile şi biscuiţii.
Sursa: www.amosnews.ro.
