Alte nouă cazuri de îmbolnăviri cu virusul West Nile

(Tom Ervin / Getty Images)
Epoch Times România
13.09.2010

Ministerul Sănătăţii (MS) a informat luni că s-a înregistrat un nou caz de deces din cauza virusului West Nile.

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile pe baza rezultatului probelor de laborator de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Cantacuzino a raportat Ministerului Sănătăţii încă 9 cazuri de îmbolnăviri cu virusul West Nile, în România, şi un deces.

Numărul cazurilor de West Nile confirmate se ridică în prezent la 34, iar numărul de decese la 3.

Faţă de cele 25 infecţii cu virusul West Nile confirmate săptămâna trecută, s-au mai adăugat încă 4 cazuri noi în Municipiul Bucureşti, precum şi în judeţele Ialomiţa (1 caz), Iaşi (1 caz), Sibiu (1 caz), Vrancea (1 caz) şi Mehedinţi (1 caz).

Ultimul caz de deces cauzat de virusul West Nile a fost înregistrat în Mehedinţi. Este vorba despre un bărbat de 64 ani, din mediul rural, care avea boli cronice asociate: diabet zaharat- insulinodependent, precum şi hipertensiune arterială şi boală cardiacă, informează MS.

Cele mai multe cazuri de îmbolnăviri cu West Nile au fost înregistrate în Municipiul Bucureşti 7 cazuri, Constanţa - 7 cazuri, Ialomiţa - 4 cazuri, Iaşi - 3.

În judeţele Sibiu şi Mureş au fost înregistrate câte două cazuri, iar în judeţele Dolj, Alba, Buzău, Cluj, Galaţi, Teleorman, Călăraşi,Vrancea şi Mehedinţi câte un caz.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor