Alegerile locale din România sunt un test pentru noul guvern - conform presei austriece
Statisticile la ieşirea de la urne în alegerile locale din România nu au indicat un trend clar în întreaga ţară. În Bucureşti, potrivit estimărilor, a câştigat din nou Sorin Oprescu cu circa 65% din voturi, urmat de rivalul său, Silviu Prigoană, care a obţinut în mod surprinzător doar 15% din voturi, scriu luni agenţia APA şi cotidianul Wirtschaftsblatt.
Potrivit acestora, alegerile locale sunt considerate un test naţional pentru guvernul social-liberal, la putere de numai o lună, în contextul alegerilor parlamentare ce vor avea loc în noiembrie.
Alegerile locale s-au desfăşurat la aproximativ o lună după sosirea la putere a noului premier, Victor Ponta, în urma unei moţiuni de cenzură depusă de opoziţie împotriva guvernului de centru-dreapta condus de Mihai Răzvan Ungureanu, pe fondul nemulţumirilor manifestate de populaţie faţă de politica deosebit de austeră practicată de fostul guvern.
De această dată, pe baza unei noi legi electorale, primarii au fost aleşi doar cu majoritate simplă, consemnează sursele citate.