Agresiuni electorale: PMP Mehedinţi a depus plângere împotriva a patru poliţişti

Reprezentanţi ai PMP Mehedinţi au depus, duminică, plângere penală împotriva a patru poliţişti din Baia de Aramă, acuzând că agenţii ar fi agresat mai mulţi simpatizanţi care au participat la o acţiune de campanie electorală, unul dintre aceştia având nevoie de îngrijiri medicale, conform declaraţiilor preşedintelui partidului.
Poliţişti în exerciţiul funcţiunii (Epoch Times România)
Flori Mladin
20.10.2014

Reprezentanţi ai PMP Mehedinţi au depus, duminică, plângere penală împotriva a patru poliţişti din Baia de Aramă, acuzând că agenţii ar fi agresat mai mulţi simpatizanţi care au participat la o acţiune de campanie electorală, unul dintre aceştia având nevoie de îngrijiri medicale, conform declaraţiilor preşedintelui partidului.

Acţiunile violente ale poliţiştilor au avut loc duminică, la Baia de Aramă, în judeţul Mehedinţi - reşedinţa baronului Adrian Duicu, unde câţiva membri PMP ar fi fost agresaţi în propria maşină, după ce au refuzat să coboare la indicaţiile Poliţiei, potrivit B1 TV.

Membrii Partidului Mişcarea Populară au afirmat că au fost opriţi pe nedrept în Baia de Aramă, reprosându-li-se că ar fi parcat trei ore într-un loc nepermis, motivul real fiind faptul că poliţiştii ar fi fost nemulţumiţi că PMP-iştii au distribuit pliante cu Elena Udrea.

Aceştia împărţeau pliante în momentul în care au fost atenţionaţi că au parcat în loc nepermis. Ca urmare, au mutat maşina şi au dat în continuare pliante. Trei ore mai târziu au fost opriţi la ieşirea din localitate de acelaşi agent de poliţie care le-a cerut să coboare din autoturism, însă ei au refuzat.

Atunci, poliţiştii au dat cu spray lacrimogen în gurile de aerisire ale maşinii şi au dezumflat roţile, aceste acţiuni fiind filmate cu un telefon mobil.

Acţiunile agresive ale poliţiştilor au avut urmări grave: o persoană a ajuns la spital, iar alta a făcut atac de panică. Pe de altă parte, poliţia susţine că membrii PMP au fost recalcitranţi.

Conducerea PMP acuză că astfel de incidente au loc în numeroase localităţi, pentru a opri campania Elenei Udrea.

Vicepreşedintele PMP Eugen Tomac a anunţat că în cazul în care agresiunile vor continua, vor fi depuse plângeri penale împotriva edililor care fac abuz.

Un alt incident electoral la care poliţiştii nu s-au comportat corespunzător a avut loc în oraşul Voluntari, condus de soţul senatorului PSD Gabriela Firea, Florin Pandele. Mai mulţi liberali susţin că au fost înjuraţi, atacaţi cu ouă şi pietre, în timp ce încercau să împartă pliante în localitatea ilfoveană, sub privirile liniştite ale poliţiştilor, anunţă postul B1 TV.

Deşi cei care i-au atacat nu aveau însemnele unui partid, membrii PNL sunt convinşi că atacatorii au fost din PSD şi nu exclud implicarea primarului Florentin Pandele, mai ales că agresiunea împotriva lor a avut loc la 200 de metri de poliţişti şi consilieri locali PSD, care nu au făcut nimic pentru a opri conflictul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor