Afganistanul utilizează pentu prima dată în lume un nou vaccin împotriva poliomielitei
Un nou vaccin împotriva poliomielitei este utilizat, în premieră mondială, în Afganistan, unde, începând de marţi, pe parcursul a trei zile, urmează a fi vaccinaţi 2,8 milioane de copii cu vârsta sub 5 ani, împotriva celor două variante ale acestei boli paralizante care continuă să afecteze o serie de regiuni ale lumii, transmite Efe.
Purtătorul de cuvânt al OMS, Fadela Chaib, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că noul vaccin va simplifica foarte mult campania de imunizare împotriva acestei boli în zonele afectate de violenţe, deoarece este vorba de un vaccin bivalent oral.
Din cele trei variante ale poliomielitei (cunoscute sub numele de tipul 1, 2 şi 3), tipul 2 nu a mai fost depistat nicăieri în lume din anul 1999.
Cea mai mare parte a Afganistanului nu este afectată de poliomielită, iar 28 din cei 31 de copii rămaşi paralizaţi din cauza poliomielitei în acest an provin din cele 13 districte cu situaţia cea mai instabilă, din totalul de 329 din care este formată ţara. Din această cauză, campania din acest an va fi centrată pe îmbunătăţirea sistemului de luptă împotriva bolii, dar şi pe crearea unui mediu sigur pentru echipele de vaccinare.
Afganistanul este una dintre cele patru ţări din lume unde poliomielita continuă să facă victime, alături de India, Nigeria şi Pakistan.