Liga franceză colaborează cu Liga internaţională anti-rasism şi anti-semitism
Liga franceză de fotbal îşi va uni forţele cu Liga internaţională împotriva rasismului şi anti-semitism, la meciurile din acest weekend, anunţând că împreună vor promova o aplicaţie pentru telefonul mobil, concepută de LICRA, pentru combaterea acestui flagel din tribunele stadioanelor.
Aplicaţia, de pildă, dă posibilitatea posesorilor săi să facă fotografii cu inscripţii rasiste, pe care să le trimită direct la LICRA, aceasta anunţând în cel mai scurt timp autorităţile locale, pentru ca respectivele inscripţii să fie îndepărtate. Totodată, prin respectiva aplicaţie populaţia este instruită cum poate reacţiona rapid în cazul unor incidente rasiste şi cum poate acţiona legal pentru a atrage atenţia celor care sunt victime ale unor astfel de acţiuni.
Aplicaţia va fi promovată pe ecrane uriaşe, la meciurile din primele 2 divizii franceze, pe stadioane, prin website-uri şi programele de meci din apropiatul weekend. LICRA precizează că anul trecut a contribuit astfel la reducerea cu 23 la sută a incidentelor rasiste înregistrate în Franţa. "Haideţi să ne unim pentru o Franţă mai prietenoasă", este deviza LICRA.
Iniţiativa din fotbalul francez este în sensul celor planificate de organismele fotbalistice din Europa împotriva rasismului, în organizarea FARE (Football against Racism in Europe).