Adrian Severin, apel către Putin: Nu confundaţi naţiunea română cu lideri ce acţionează la ordinele unor grupări oculte

Fostul ministru de Externe Adrian Severin a anunţat, miercuri, că i-a trimis preşedintelui rus Vladimir Putin o scrisoare deschisă, în care i-a cerut să nu includă România pe o aşa-zisă listă de “state neprietene”, adăugând că desemnarea ţării noastre ca “stat ostil Rusiei ar fi contraproductivă pentru toată lumea”. În plus, Severin îi solicită şefului de la Kremlin să nu confunde naţiunea română cu liderii ei “vremelnici”, pe care de altfel îi acuză că acţionează “sub impulsul unor ordine externe fără nici cea mai mică legătură cu interesul nostru naţional”.

“Asemenea ordine, obedient executate, sunt uneori venite de la grupări oculte supra-naţionale interesate să impună o ordine globală oligarhică, alteori de la rivalii sistemici ai Rusiei, dar şi de la unele puteri ‘prietene’ Rusiei, doritoare a se pune într-o poziţie mai bună pentru a negocia bazele acestei ‘prietenii’, asmuţind România împotriva Rusiei”, a continuat Severin.

Totodată, fostul ministru s-a arătat convins că România şi Rusia au mai multe interese strategice comune decât se crede şi că, din acest motiv, este o mare pierdere că ţara noastră “acceptă să fie deocamdată ventrilocul politicilor rusofobe ale unor puteri terţe”.

“România nu a vrut şi nu s-a străduit să fie membru al NATO pentru a se război cu Rusia şi nici măcar pentru că s-a simţit ameninţată de Rusia. Aderarea la NATO a avut ca raţiuni dorinţa de a evita izolarea internaţională sau rămânerea într-o zonă gri, în condiţiile în care singura alianţă politico-militară defensivă relevantă pentru regiunea noastră, la vremea respectivă, era cea nord-atlantică”, a mai transmis Severin, care, reamintim, a fost condamnat definitiv în noiembrie 2016 la 4 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Scrisoarea lui Severin vine în contextul în care, la sfârşitul lunii aprilie, Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, într-un comunicat de presă, că autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a lui Alexei Grişaev, adjunct al ataşatului militar în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti. MAE şi-a justificat decizia precizând că a luat în considerare faptul că activităţile şi acţiunile lui Alexei Grişaev “contravin prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961”.

Ulterior, surse guvernamentale au declarat că Grişaev desfăşura “activităţi de spionaj”, încercând să obţină informaţii din domeniul militar despre activitatea forţelor NATO şi despre interesele aliaţilor europeni şi americani ai României. Detalii aici.

În continuare, redăm integral scrisoarea trimisă lui Putin:

SCRISOARE DESCHISĂ

Excelenţei Sale Domnului Vladimir Vladimirovici Putin

Preşedintele Federaţiei Ruse

Excelenţei Sale Domnului Serghei Victorovici Lavrov

Ministrul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse

Bucureşti

2 mai 2021

(Duminica Sfintelor Paşti)

Excelenţe,

Mă adresez Domniilor voastre în calitate de cetăţean român, dar şi de fost ministru de externe al României, care a avut în trecut ocazia de a vă întâlni şi de a conferi cu dvs, inclusiv ca reprezentant al unor organizaţii internaţionale (Adunarea Parlamentară a OSCE, Consiliul Europei, Parlamentul European). O fac într-un context mondial complicat, dar mai ales pe fondul încordării relaţiilor dintre România şi Rusia, ajunse, mă grăbesc să spun, în mod artificial, la unul dintre cele mai scăzute niveluri din istorie.

Presa internaţională, preluând sau interpretând spusele purtătorilor de cuvânt ai instituţiilor oficiale ruse, a informat că Preşedinţia Federaţiei Ruse, fără îndoială, cu asistenţa şefului diplomaţiei ruseşti, întocmeşte o listă cu “state neprietene”. Cu alte cuvinte, state ostile sau inamice.

Demersul meu are scopul de a vă convinge că România nu are de ce fi inclusă pe acea listă şi că desemnarea ei ca stat ostil Rusiei ar fi contraproductivă pentru toată lumea. Motivele unei asemenea afirmaţii sunt mai multe.

În primul rând, nu trebuie confundată naţiunea română cu conducerea ei vremelnică despre care tot mai mulţi cetăţeni ai ţării mele consideră că acţionează sub impulsul unor ordine externe fără nici cea mai mică legătură cu interesul nostru naţional. Asemenea ordine, obedient executate, sunt uneori venite de la grupări oculte supra-naţionale interesate să impună o ordine globală oligarhică, alteori de la rivalii sistemici ai Rusiei, dar şi de la unele puteri “prietene” Rusiei, doritoare a se pune într-o poziţie mai bună pentru a negocia bazele acestei “prietenii”, asmuţind România împotriva Rusiei. Nu poate fi calificată o întreagă naţiune cu calificativul pe care îl merită o guvernare minoritară, ajunsă prin diverse inginerii geopolitice în poziţia de a decide împotriva voinţei exprimate la urne de majoritatea electoratului român.

În al doilea rând, sunt convins că România şi Rusia au mai multe interese strategice comune decât se crede. De aceea este o mare pierdere că România acceptă să fie deocamdată ventrilocul politicilor rusofobe ale unor puteri terţe. Păcat este, însă, şi faptul că Rusia nu are o politică specific românească, şi se raportează la români doar ca membru component al alianţelor dominate de actorii euro-atlantici. Nu ne negăm calitatea de membri NATO sau UE, dar înainte de a fi membri NATO sau UE, suntem români şi am dori să fim trataţi şi înţeleşi ca atare.

Ca şi Rusia, România este interesată de o ordine mondială multipolară sau, şi mai bine, policentrică. Ca şi Rusia, România este interesată ca Marea Neagră să aparţină riveranilor. Ca şi Rusia, România este interesată ca superputerile emergente ale lumii să aparţină categoriei puterilor soft, iar nu puterilor hard. Ca şi Rusia, România ştie că războiul nu îi poate aduce decât mizerie şi că pentru a-şi asigura mediul prielnic dezvoltării are nevoie ca centrele de putere ale lumii să fie capabile a se echilibra între ele printr-un sistem flexibil de multilateralism simetric. Ca şi Rusia, România este în căutarea unui pact global defensiv, care să permită apărarea naţiunilor împotriva ameninţărilor neconvenţionale. Ca şi Rusia, România doreşte resetarea sistemului de securitate şi cooperare în Europa. Ca şi Rusia, România este avantajată dacă se învecinează cu spaţii caracterizate prin securitate, stabilitate şi libertate. Ca şi Rusia, România are nevoie de reabilitarea dreptului internaţional, astfel încât forţa dreptului să se impună în faţa dreptului forţei. Ca şi Rusia, executorul testamentar al celei de a treia Rome, şi România, urmaşa Bizanţului, este obligată să îşi apere tradiţiile, credinţa, valorile morale, organizarea familială şi ordinea creştin-ortodoxă în faţa agresiunii fundamentalismului cultural globalist.

România nu se teme de o Rusie puternică. O Rusie suficient de puternică este calmă şi capabilă să îşi rezolve problemele interne pe plan local, fără tentaţia de a le exporta. Dimpotrivă, o Rusie în nesiguranţă este o ameninţare mai mare pentru siguranţa României, decât una în deplină siguranţă. Cred că şi pentru Rusia securitatea României ar trebui să fie percepută ca un atu al propriei sale securităţi. În gesturile necugetate şi declaraţiile provocatoare ale guvernului român de azi trebuie văzute şi efectele nocive ale unui sentiment de insecuritate, inclusiv subsecvent unei suveranităţi precare.

Între un Occident care nu a oferit României altceva decât îndoielnicul privilegiu de a-i fi piaţă de desfacere şi port-avion terestru, reproşându-i, în acelaşi timp, că are o cultură incompatibilă cu civilizaţia să, şi o Rusie care aşteaptă gesturi de prietenie fără a oferi şi un motiv palpabil spre încurajarea acestora, românii îl vor prefera pe cel dintâi pentru un singur motiv: este mai departe şi are interese mai mari în alte locuri. Poate că socoteala geografică nu este cea optimă, dar şi alegerile imperfecte sunt parte a realităţii pe care trebuie să o administrăm împreună, căci tot geografia ne-a obligat să fim pentru totdeauna vecini.

România nu are nici un interes să genereze sau să sporească insecuritatea Rusiei. Din acest punct de vedere prezenţa României în NATO, ca şi cea a Ungariei şi a altor state central-europene, ar trebui să fie privită ca un avantaj pentru Rusia.

România nu a vrut şi nu s-a străduit să fie membru al NATO pentru a se război cu Rusia şi nici măcar pentru că s-a simţit ameninţată de Rusia. Aderarea la NATO a avut ca raţiuni dorinţa de a evita izolarea internaţională sau rămânerea într-o zonă gri, în condiţiile în care singura alianţă politico-militară defensivă relevantă pentru regiunea noastră, la vremea respectivă, era cea nord-atlantică. De asemenea, România a urmărit să se regăsească în aceeaşi alianţă cu vecinii săi occidentali şi sudici, cu care nu îşi poate permite să aibă soluţii diferite pentru consolidarea siguranţei sale strategice. În fine, ca popor latin, românii au sperat că integrarea lor euro-atlantică îi va pune alături de alte popoare cu care au rădăcini culturale comune şi cu care împărtăşesc acelaşi model de viaţă.

Sub acest ultim aspect, nu se poate uita că românii aparţin latinităţii orientale şi, în consecinţă, pot fi un interpret perfect al culturii şi aspiraţiilor Orientului euro-asiatic pentru purtătorii culturii occidentale, europene şi euro-atlantice, şi invers. Rusia ar avea numai de câştigat dacă ar înţelege aceste oportunităţi.

Odată intrat într-o alianţă eşti ţinut de obligaţia de loialitate faţă de toţi ceilalţi membri. Asta pretinde şi Rusia de la aliaţii săi.

Raportul de loialitate este, însă, unul bilateral. România nu este supusă alianţei din care face parte, ci membru cu drepturi depline şi egale. Deciziile alianţei, care nu este o entitate supranaţională, ci una interguvernamentală, nu se pot lua fără acordul său. Dacă ceilalţi membri nu vor fi la rândul lor loiali României şi nu vor ţine seama de interesele ei legitime, fiţi siguri că România va şti să şi le apere.

Or, unul dintre aceste interese vitale este evitarea unei relaţii conflictuale cu Rusia, în condiţiile în care fiecare recunoaşte dreptul celuilalt de a se organiza şi administra pe plan intern potrivit propriei concepţii şi propriilor tradiţii. Politica mimetică şi conformistă a actualului guvern este efemeră şi, împotriva sentimentului popular, nu poate trece dincolo de retorică şi gesturi simbolice. Nu vă puteţi lăsa înşelaţi în această privinţă şi nici nu este nevoie să lăsaţi impresia că v-aţi lăsat înşelaţi.

Cred a şti, şi este firesc faptul, că Rusia caută o înţelegere strategică cu SUA sau protagoniştii UE. Sunt convins că puteţi găsi mai repede asemenea înţelegeri cu România şi că, dacă le veţi găsi, aceasta vă va facilita şi înţelegerile cu SUA şi UE. De nu se va întâmpla aşa, înseamnă că dorinţa dumneavoastră nu a fost destul de puternică.

Relaţiile româno-ruse sunt marcate de poveri ale trecutului. Nu putem nega acest adevăr, chiar dacă interpretările unor momente istorice sunt subiective, eronate, incomplet argumentate sau excesive. Problema cea mai spinoasă, aşa cum am avut ocazia să îi spun foarte stimatului şi regretatului meu omolog, Evgheni Primakov, este că resentimentele sunt legate nu de momentele în care, din nefericire, am fost inamici, ci de cele în care am fost aliaţi şi în care fiecare, în felul său, s-a simţit trădat de celălalt. Din păcate, în mentalul colectiv românesc sunt mai prezente tezaurul, Basarabia, Pactul Ribbentrop-Molotov şi sovietizarea forţată, decât sprijinul pentru unirea principatelor române, atribuirea Dobrogei , restituirea Transilvaniei de nord sau refuzul dezmembrării României la finele Războiului Rece. Nu intru în detalii acum, căci nu aş face decât să înteţesc controversele. La rândul meu, cred că descifrarea istoriei trebuie lăsată istoricilor.

Desigur, fiecare are argumentele sale şi unghiul său de vedere. Fiecare este convins că în discuţie a fost apărarea intereselor sale legitime. Fiecare crede că a fost mai corect decât celălalt.

La nivelul liderilor bine informaţi ne putem înţelege. Nu putem ignora, însă, sentimentul popular. Liberali sau iliberali, fideli ai democraţiei pluraliste sau adepţi ai democraţiei suverane, nu putem face abstracţie de popor. Fără susţinerea acestuia nimic durabil nu se poate realiza. Încrederea lui trebuie să o reclădim. Ea ne va feri de orice excese şi de rătăciri pe drumul unei adversităţi care ar fi spre răul tuturor.

Din această perspectivă, temerea mea în legătură cu trecerea României pe lista ţărilor neprietene ale Rusiei este tocmai aceea că astfel vom diminua încrederea populară, şi aşa în deficit, şi totodată vom submina eforturile pentru recâştigarea ei. De asemenea, mai ales pe fondul acestei neîncrederi, vom întra în mod artificial în logica adversităţii şi vom trece dincolo de măsurile de supraveghere reciprocă şi de întărire rezonabilă a capacităţilor de apărare, fireşti în cazul statelor vecine care aparţin unor alianţe diferite, şi nu numai, pentru a promova mesaje şi a pune în aplicare acţiuni cu potenţialul de a da naştere unui conflict real, de a transforma o pace, deocamdată, din nefericire, rece, într-un război cald, foarte probabil hibrid, adică total. Am fi atunci conduşi nu de realităţi şi de intenţiile noastre, ci de prejudecăţi şi de faptele noastre.

Românii nu sunt neprietenii Rusiei. După cum cred că Rusia nu este neprietenul ereditar al României. Fiecare îşi apără interesele cum ştie mai bine şi ceea ce trebuie făcut este să ne oferim reciproc motive pentru ca definirea acestora să nu fie conflictuală.

Românii şi România sunt prietenii Rusiei, dar, pe drept sau pe nedrept, sunt prieteni dezamăgiţi şi suspicioşi. Declarându-i neprieteni nu veţi face decât să îi transformaţi în neprieteni absoluţi, cronicizându-le dezamăgirea şi confirmându-le suspiciunea.

Cunoaşteţi, desigur, cugetarea care spune că trebuie să ne purtăm cu fiecare adversar ca şi când ne-ar putea deveni prieten, şi cu fiecare prieten, ca şi când ne-ar putea deveni adversar. Dacă socotiţi că vă suntem neprieteni, întindeţi-ne mâna prieteniei. Dacă socotiţi că vă suntem sau vă putem fi prieteni, nu ne trataţi ca neprieteni şi nu ne lăsaţi să devenim neprieteni.

Ştiu că relaţiile internaţionale sunt guvernate de interese iar nu de prietenie, de egoism iar nu de generozitate. România şi Rusia nu pot face excepţie. Eu unul nu v-aş putea cere să renunţaţi la interese şi la egoism. Pot, însă, să vă îndemn a practica un egoism inteligent. Şi singura formă de egoism inteligent în lumea de astăzi este solidaritatea bazată pe empatie. În ciuda diferenţelor de agendă şi de priorităţi, absolut fireşti, putem realiza solidaritatea intereselor.

Nu ne declaraţi neprieteni, ci sprijiniţi cu toate forţele securitatea, stabilitatea şi suveranitatea noastră şi veţi afla că nimeni nu este condamnat a ne fi prieten etern sau neprieten etern. Eterne ne sunt doar aspiraţiile de demnitate, libertate şi prosperitate naţională, care nu sunt în mod sistemic incompatibile cu cele ale Rusiei. Tot istoria ne-a dovedit-o, în mai multe ocazii, că nu sunt.

Cu cele mai bune şi prieteneşti sentimente, rămân

Al dvs,

Dr. Adrian Severin

Ex Ministru al Afacerilor Externe al României