Adrian Mutu s-a despărţit de Cesena şi a plecat la Miami
alte articole
Atacantul român Adrian Mutu s-a întâlnit vineri cu preşedintele clubului italian Cesena, şi-a cerut scuze pentru sezonul negativ, acceptând să renunţe la ultima rată din contract, în schimbul permisiunii de a pleca imediat de la gruparea "căluţilor de mare", care a retrogradat în Serie B, dezvăluie presa din Peninsulă, citată de Agerpres.
"Cesena a economisit astfel 250.000 de euro din salariul faraonic încasat de român, care s-a angajat totodată să-şi găsească o nouă echipă cât mai rapid, pentru a nu mai greva bugetul Cesenei şi în sezonul viitor", scrie Corriere Romagna, adăugând că, în cursul serii de vineri, internaţionalul român a părăsit Italia cu destinaţia Miami (Statele Unite), unde îşi va petrece o parte din vacanţă alături de familia sa, într-una din vilele pe care le deţine în acest oraş.
Deşi nu a reuşit să impresioneze prin prestaţiile sale în acest sezon, Adrian Mutu are şanse să-şi continue cariera în Serie A, unde este dorit de formaţia Genoa 1893, conform ziarelor italiene.