Administratorul fermei de porci care i-a aparţinut fiului lui Dragnea, trimis în judecată
Ilie Dragne, administratorul fermei de porci Salcia, care a aparţinut fiului liderului PSD, a fost trimis în judecată pentru folosire, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu, reiese dintr-un comunicat remis miercuri de Parchetul General.
În acelaşi dosar sunt vizaţi Ştefan Anton Moroşanu, Dumitru Mişu şi Rossi Stefano, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, şi Aurelian Voicu, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Bucureşti.
Rechizitorul
"În perioada iunie 2012 - iulie 2013, inculpatul Moroşanu Ştefan Anton, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale specializată în organizarea şi producţia de concerte şi spectacole, la diferite intervale de timp, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat, a dispus înregistrarea în contabilitatea acestei societăţi a unor cheltuieli fictive, reprezentând achiziţii nereale de prestări servicii, în baza a 33 facturi fiscale emise de 6 societăţi comerciale, în valoare totală de 6.442.084 lei (din care 5.195.230 lei bază impozabilă şi 1.246.854 lei TVA) prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma totală de 2.078.091 lei, (echivalentul a 464.733 euro), din care 831.237 lei impozit pe profit şi 1.246.854 lei TVA.
De asemenea, inculpatul Rossi Stefano, în calitate de împuternicit, iar începând cu data de 01.04.2014 de administrator al unei societăţi comerciale specializate în operaţiuni de mecanică generală, în perioada 2013 - februarie 2015, la diferite intervale de timp, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat, a dispus înregistrarea în contabilitatea acestei societăţi a unor cheltuieli fictive, reprezentând achiziţii nereale de bunuri/prestări servicii/execuţie lucrări în baza a 28 facturi fiscale emise de 4 societăţi comerciale, în valoare totală de 5.216.067 lei (din care 4.206.506 lei bază impozabilă şi 1.009.561 lei TVA aferentă), prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma totală de 1.682.602 lei (echivalentul a 379.487 euro), din care 673.041 lei impozit profit şi 1.009.561 lei TVA dedusă nelegal. Facturile fiscale în numele a doua dintre cele patru societăţi comerciale s-au emis de către inculpatul Voicu Aurelian, care a acţionat în calitate de complice.
Totodată, inculpatul Mişu Dumitru, în calitate de director general al unei firme specializate în creşterea porcinelor, în luna februarie 2014, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat, a dispus înregistrarea în contabilitatea acestei societăţi a unor cheltuieli fictive, reprezentând achiziţii nereale de prestări servicii/execuţie lucrări, în baza unei facturi fiscale emise în numele unei societăţi comerciale, în valoare totală de 3.082.045 lei (din care bază impozabilă 2.485.520 lei şi TVA 596.525 lei), prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 596.525 lei (echivalentul a 134.213 euro), reprezentând TVA dedusă nelegal.
Din probatoriul administrat a mai rezultat că inculpatul Dragne Ilie Liviu, în calitate de unic asociat şi administrator la o altă firmă, la diferite intervale de timp, în perioada 02.10.2015-17.08.2017, a folosit cu rea-credinţă bunurile sau creditul de care se bucură această societate, într-un scop contrar intereselor acesteia, prin dispunerea achitării de sume de bani în cuantum total de 43.041 lei (din care 30.175 lei venit net şi 12.866 lei impozit pe salarii şi contribuţii sociale), pentru soţia acestuia, fără ca aceasta să desfăşoare în beneficiul firmei respective activitatea pentru care a fost remunerată urmare încheierii contractului individual de muncă."