Actorul şi regizorul italian Nanni Moretti va prezida juriul Festivalului de la Cannes

Actorul şi regizorul italian Nanni Moretti. (VALERY HACHE / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
23.01.2012

Actorul şi regizorul italian Nanni Moretti, un prieten al Croazetei, unde a primit premiul Palme d'Or în 2001, va prezida juriul celei de-a 65-a ediţii a Festivalului de la Cannes care va avea loc în perioada 16-27 mai, au anunţat vineri organizatorii, relatează AFP.

Nanni Moretti, 58 de ani, care îi urmează regizorului şi actorului american Robert De Niro, a avut de-a lungul timpului şase filme prezentate la Cannes, printre care şi 'Habemus Papam' în 2011, şi a făcut parte din juriu în 1997, la cea de-a 50-a ediţie.

"Este o bucurie, o onoare şi o mare responsabilitate de a prezida juriul celui mai prestigios festival cinematografic din lume, care are loc într-o ţară care a privit întotdeauna cinematograful cu atenţie şi respect", a declarat el acceptând invitaţia care i-a fost făcută, au precizat organizatorii într-un comunicat.

"Ca regizor, am trăit întotdeauna cu emoţie participarea filmelor mele la Festivalul de la Cannes. Îmi amintesc de asemenea cu plăcere de experienţa mea în calitate de membru al juriului în timpul ele de-a 50-a ediţii", a adăugat Moretti.

"Ca spectator, îmi păstrez din fericire aceeaşi curiozitate ca în tinereţe şi, prin urmare, este pentru mine un mare privilegiu de a face această călătorie în cinematograful mondial contemporan", a concluzionat el.

Nanni Moretti, născut în 1953 la Brunico, în Italia, a semnat, printre alte filme marcante, 'La messa e finita' (1985), 'Palombella rossa' (1989), 'Caro diario' (1993), 'La stanza del figlio' (Palme d'Or în 2001) şi 'Il caimano' (2006), care denunţă manierele politice ale lui Silvio Berlusconi, care a renunţat în toamnă la funcţia de premier.

În opinia lui Thierry Fremaux, delegatul general al Festivalului de la Cannes, 'Nanni Moretti este un autor major, extrem de sus în panteonul personal'.

Alegerea lui Nanni Moretti se justifică şi prin faptul că Festivalul de la Cannes 'a avut trei preşedinţi americani în patru ani şi că este bine să revenim la un european', a spus Fremaux.

Poziţia de preşedinte al juriului la Festivalul de la Cannes a fost ocupată în ultimii ani de Robert de Niro (2011), Tim Burton (2010), Isabelle Huppert (2009) şi Sean Penn (2008).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor