Acord de colaborare între CCI şi Universitatea de Studii Politice şi Economice Europene
La 5 martie 2012, Camera de Comerţ şi Industrie şi Universitatea de Studii Politice şi Economice Europene „Constantin Stere” au semnat un Acord de colaborare în vederea pregătirii cadrelor pentru economia naţională. Acesta este primul acord de colaborare între CCI şi o instituţie de învăţământ superior.
Preşedintele CCI, Gheorghe Cucu, a menţionat că, în contextul în care schimbările au loc din ce în ce mai rapid în diverse domenii, specialiştii au nevoie să-şi perfecţioneze pregătirea profesională.
”Dacă anterior meseria se transmitea din tată-n fiu, în prezent, pe parcursul vieţii o persoană poate să-şi schimbe de câteva ori profesia. Pentru a răspunde cerinţelor sectorului real al economiei, sistemul cameral din întreaga lume desfăşoară activităţi în vederea instruirii cadrelor. În 2005 CCI a Moldovei a creat Centrul de Formare Continuă, care oferă asistenţă agenţilor economici. Deoarece întreprinderile autohtone duc lipsă de personal calificat, consolidându-ne eforturile, inclusiv prin semnarea acestui Acord, vom contribui la îmbunătăţirea situaţiei”.
La rândul său, Gheorghe Avornic, rector al Universităţii de Studii Politice şi Economice Europene „Constantin Stere”, şi-a exprimat încrederea că relaţiile de cooperare dintre cele două organizaţii se vor intensifica. ”Vom desfăşura activităţi comune pentru pregătirea specialiştilor în diverse domenii. Şcolile tehnice au nevoie de o nouă abordare a problemei de pregătire profesională. Prin colaborarea noastră vom putea impulsiona acest proces pentru a ameliora situaţia, inclusiv la nivel naţional”.