9.000 de armeni au inundat străzile Erevanului pentru a protesta împotriva creşterii tarifului la electricitate
alte articole
Peste 9.000 de manifestanţi au ieşit miercuri pe străzile capitalei armene Erevan în semn de protest faţă de creşterea puternică a costurilor la electricitate şi faţă de violenţa poliţiei.
Manifestanţii s-au adunat în apropierea Palatului prezidenţial şi au promis că vor continua să demonstreze până când guvernul preşedintelui armean Serzh Sarkisian îşi suspendă decizia de a creşte tarifele la electricitate, a raportat miercuri AFP.
“Noi suntem stăpânii ţării noastre”, au cântat manifestanţii, sfidând apelurile poliţiei de a abandona demonstraţia.
Protestele au început la sfârşitul săptămânii trecute datorită deciziei guvernului de a creşte preţurile la energia electrică cu peste 16% începând cu 1 august şi au prins elan marţi după ce forţele de ordine au folosit un tun cu apă pentru a dispersa manifestanţii.
Activiştii au cerut armenilor să “iasă din case şi să se alăture luptei”, precum şi să îşi închidă luminile şi dispozitivele electrice timp de o oră în fiecare zi.
“Guvernul va fi forţat să ne satisfacă cerinţele dacă ne demonstrăm voinţa de a continua protestele”, a declarat un manifestant.
“Ceea ce cerem guvernului priveşte fiecare familie din Armenia”, a declarat un alt manifestant.
Marţi, peste 6.000 de oameni s-au adunat în apropierea Palatului prezidenţial şi alte câteva sute de persoane au participat la un “sit-in” în cursul nopţii.
Protestele au devenit violente după ce poliţia a atacat manifestanţii şi a arestat 240 de persoane.
Activiştii au folosit reţelele de socializare pentru a-şi extinde campania şi pentru a primi suport pentru aceasta.
“Guvernul armean consideră că au rezolvat problema manifestanţilor cu un tun cu apă. Greşit. Ei au botezat o nouă generaţie de activişti”, a postat pe Twitter un cercetător de la London School of Economics, Babken DerGrigorian.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.