82.000 de persoane evacuate în sudul Californiei din cauza unui incendiu

Peste 82.000 de persoane din Los Angeles, California, au fost forţaţi să evacueze locuinţele din cauza ameninţărilor prezentate de un incendiu de vegetaţie care se răspândeşte rapid la est de oraş.
Un avion lansează substanţe ignifuge pentru a încearca să oprească avansarea unui incendiu de vegetaţie în California, SUA, 16 august 2016. (Captură Foto)
Andrei Popescu
17.08.2016

Evacuările în masă au început marţi, când guvernatorul Californiei a declarat stare de urgenţă în condiţiile în care 34.500 de clădiri sunt ameninţate de incendiu.

Incendiul care a început marţi în Cajon Pass, sudul Californiei, s-a răspândit până acum la peste 18.000 acri de pământ (7284 ha) şi a forţat evacuarea a peste 82.000 de rezidenţi din locuinţele lor.

“Este un incendiu care se deplasează rapid, a avut vânt în spate”, a declarat Lyn Sieliet, purtătoare de cuvânt a Serviciului Forestier al SUA.

Incendiul Blue Cut, alimentat de vânturi puternice, tufişuri uscate şi temperaturi foarte ridicate, a devastat dealuri, canioane şi câmpii.

“Ştim că am pierdut structuri, dar nu se ştie în acest moment cât de multe”, a declarat Tracey Martínez, ofiţer de informaţii publice la Departamentul de Pompieri al districtului San Bernardino. “Acest incendiu este încă ieşit de sub control”.

Un alt incendiu a început sâmbătă în comunitatea Lower Lake, situată la aproximativ 130 km nord de San Francisco. Alimentat de vânturi, acest incendiu a distrus aproximativ 4.000 de acri de pământ (1.600 hectare) până luni după masă.

Damin Pashilk, în vârstă de 40 de ani, a fost arestat luni şi înfruntă 17 capete de acuzare pentru incendiere voluntară. El este suspectat că a provocat aşa numitul Incendiu Clayton, care este unul dintre cele 12 incendii de vegetaţie masive de pe cuprinsul Vestului lovit de secetă al SUA.

California trece prin cel de-al cincilea an de secetă record şi este lovită de un val de căldură extremă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor