Ziua 326. "Nu o să vină nici un salvator, fiecare trebuie să îşi facă partea lui de treabă!"

În România se schimbă legile la foc automat, interlopii fac legi pentru interlopi, procurorii vor fi legaţi de mâini şi de picioare în faţa infractorilor şi, pentru toate aceste motive, românii trebuie să se mobilizeze şi să iasă în stradă, transmit protestatarii.
Loredana Diacu
22.12.2017

alte articole

Protest la Parlament (Epoch Times)
Loredana Diacu
22.12.2017

În jur de 200 de protestatari au revenit lângă Parlament, revoltaţi de modificarea legilor Justiţiei în direcţia sabotării independenţei magistraţilor, şi de modificările Codurilor Penale aflate pe rolul comisiei Iordache. Aceste modificări ar urma să îi lase pe procurori fără instrumentele legale pentru a-i trimite în instanţe pe răufăcători şi vor transforma România într-un paradis al infractorilor, susţin multe persoane.

Am ajuns în situaţia în care interlopii fac legi pentru interlopi, crede un protestatar, atrăgând atenţia că polonezii sunt mici copii pe lângă ceea ce se întâmplă acum în România.

"Interlopii fac legi pentru interlopi. Se pare că mafiotul Cătălin Rădulescu, condamnat definitiv la 1 an şi 6 luni de detenţie, este foarte specializat în a-şi scăpa prietenii din anturaj, sponsorii partidului PSD, de închisoare. Ce s-a întâmplat în Polonia a fost nimic, au fost mici copii. Acolo au nimicit justiţia în 2-3 ani, în schimb, în România se schimbă legile la foc automat, parcă este un asalt cu mitraliera, au ucis toate pârghiile prin care pot fi anchetaţi în câteva zile.

Am văzut că şi-au făcut lobby şi pentru neamuri, ca să-i poată aşeza pe scaune "calde" în companiile de stat. Indiferent de calificarea pe care o au pot conduce companii mari, vor trece iar milioane de lei prin mâinile unor incompetenţi. Din păcate, corupţia nu cruţă vieţi, sunt nişte criminali fără scrupule. Ne vedem la Parlament, iar sâmbătă îmi doresc ca toţi cei care se întorc din afara ţării, de sărbători, să iasă în stradă. Dacă au posibilitatea să vină la Bucureşti, ar fi ideal. După ziua de astăzi, rămâne să ne vedem sâmbătă, în Piaţa Victoriei, la ora 16.00", transmite protestatarul.

Tot pe mobilizare pune accentul şi o tânără, care reaminteşte că schimbarea va veni prin implicarea fiecăruia dintre noi, nu prin aşteptarea unui salvator care să ne preia nouă treaba:

"Stiu că mă repet, dar unele idei se pare că se asimilează greu... Duşmanul cel mare al românilor nu este clasa politică, ci lipsa de speranţă, credinţa că nu putem schimba nimic, indiferent de ce am face. Drept pentru care nu mai facem nimic. Ni se râde în nas cu întrebarea "ce aţi rezolvat cu protestul vostru maraton?". Fireşte, la nivel de ţară nu am rezolvat nimic, pentru că suntem o mână de oameni. La nivel personal însă e cu totul altceva.

În Piaţa Victoriei am învăţat literalmente să stau în picioare pentru credinţele mele, în frig şi ploaie, în curent şi pe caniculă, hărţuită de jandarmi, ironizată sau înjurată. Am învăţat să mă responsabilizez pentru mine, pentru ceea ce cred şi pentru ceea ce îmi doresc. Desigur, nu pot rezolva problemele ţării, şi nici n-ar fi corect. Eu îmi fac partea mea şi aştept să înţeleagă şi ceilalţi că nu o să vină nici un salvator, că fiecare trebuie să îşi facă partea lui de treabă. Dacă nu, nu - eu mi-am asumat inclusiv perspectiva închisorii politice. În rest, toate bune, dormiţi liniştiţi, tătucul veghează...", transmite tânăra.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor