Xi Jinping s-ar putea pregăti să captureze un "tigru"
alte articole
În luna august, liderii de nivel înalt din Partidul Comunist Chinez se adună la o staţiune de pe litoralul din nordul Chinei pentru a se relaxa, a se bucura de plajă şi a lua, totodată, cele mai importante decizii privind direcţia Partidului.
Subiectul neoficial despre care toată lumea discută la Beidahe este viitorul proces al lui Bo Xilai, fostul membru al Biroului Politic, acum căzut în dizgraţie.
Acest proces reprezintă o problemă incomodă pentru conducerea Partidului, iar liderul Xi Jinping are motive care îl îndeamnă să fie prudent. Dacă procesul merge rău, asupra lui va cădea vina. Dacă procesul merge bine, foştii lideri Hu Jintao şi Wen Jiabao vor primi laurii.
Însă, evenimentele recente par să sugereze că Xi este dornic să îşi asume riscurile. De la sfârşitul lunii iulie, când s-a anunţat aducerea acuzaţiilor împotriva lui Bo, a apărut şi un val de reportaje despre Zhou Yongkang, fostul conspirator cu care a colaborat Bo.
Zhou Yongkang, care fusese liderul suprem al securităţii interne timp de opt ani, ieşise din vizorul presei pentru o vreme. Oare Partidul l-a readus pe Zhou în atenţia publicului spre a pregăti terenul pentru anchetarea lui Bo? Sau procesul lui Bo pregăteşte, de fapt, terenul pentru un viitor proces al lui Zhou?
Acuzaţii de corupţie
Reportajele recente sugerează că se pregăteşte acţionarea lui Zhou Yongkang în justiţie pentru corupţie.
Fiul lui Zhou Yongkang, pe numele său Zhou Bin, se ocupă de afacerile familiei. La 3 august, cotidianul Guanghua a relatat faptul că Wu Bing, prietenul lui Zhou Bin, a fost arestat la Gara de Vest din Beijing, pe când încerca să părăsească oraşul. Wu Bing, nu este numai prietenul lui Zhou Bin, ci şi persoana care spală banii familiei Zhou.
Postul de radio Sound of Hope (Vocea Speranţei, n.trad.) a relatat săptămâna trecută că, potrivit unei surse de informaţii din interiorul Biroului Securităţii Publice, Zhou Bin fusese arestat cu două luni înainte, fapt care contrazice reportajele ce afirmaseră că Zhou Bin ar fi plecat într-o altă ţară.
Deşi Zhou Yongkang ar putea fi judecat pentru corupţie, motivele reale pentru urmărirea sa au de a face cu puterea deţinută de el.
Zhou şi Bo
Zhou Yongkang este un aliat apropiat lui Bo Xilai.
La 10 februarie 2012, cu patru zile după ce Wang Lijun [şeful poliţiei din Chongqing de atunci, şi mâna dreaptă a lui Bo] ceruse azil Consulatului SUA din Chengdu, publicaţia Washington Free Beacon a citat spusele unui oficial din SUA: “Wang a deţinut informaţii nepreţuite despre actuala luptă politică din China şi despre eforturile unor conservatori ca Zhou Yongkang sau Bo Xilai de a perturba transferarea lină a puterii lui Xi Jinping.”
Luna următoare, în timpul Congresului Naţional al Poporului, Zhou Yongkang a fost singurul membru din Comitetul Permanent al Biroului Politic care a participat la grupul de discuţie al membrilor Partidului din Chongqing pentru a-şi arăta sprijinul faţă de Bo Xilai. La acea vreme, Bo era deja ţinta unor zvonuri referitoare la lupta pentru putere şi la o conspiraţie.
Pe parcursul întrunirii, când Bo a încercat să îşi apere campania “Loveşte negrul”, despre care s-a spus că viza interlopii, acesta a descris campania ca aflându-se sub controlul Comitetului pentru Afaceri Politice şi Legislative (CAPL), organism condus de Zhou Yongkang. Este dincolo de orice îndoială faptul că Bo şi Zhou au lucrat împreună, şi că Zhou l-a sprijinit pe Bo în Comitetul Permanent al Biroului Politic. Cât despre procesul lui Bo, care vizează lupta de putere din Partid, acesta îl implică şi pe Zhou Yongkang. Însă, lăsând la o parte colaborarea dintre Zhou şi Bo, cel dintâi şi-a atras o opoziţie dură.
Putere şi drepturi
În decursul ultimului deceniu, până la Congresul Partidului din noiembrie 2012, Comitetul pentru Afaceri Politice şi Legislative (CAPL) devenise din ce în ce mai puternic. Puterea sa crescândă a început odată cu campania lui Jiang Zemin îndreptată împotriva Falun Gong, în 1999.
Persecuţia Falun Gong a fost dintotdeauna o campanie politică, şi nu o problemă de aplicare a legii. Această persecuţie a avut nevoie de existenţa unui centru coordonator din afara sistemului legislativ, care să poată, însă, manipula acest sistem. Cea mai simplă cale a fost utilizarea CAPL, instituţie deja existentă. De aceea, după doi ani, Birourile 610, întemeiate pentru a coordona persecuţia Falun Gong, au fost plasate, în cele din urmă, sub comanda CAPL.
Această instituţie extralegală a oferit liderilor CAPL, mai întâi lui Luo Gan, şi apoi lui Zhou Yongkang, o putere imensă peste ani. Atât în timpul Olimpiadei de la Beijing, din 2008, cât şi după încheierea acesteia, sistemul “weiwen” (de menţinere a stabilităţii) a fost perfecţionat şi reconfigurat.
Ideea centrală a constat în folosirea resurselor, a forţei de muncă, a experienţei şi tacticilor acumulate în decursul persecuţiei Falun Gong împotriva unei populaţii mult mai mari, şi asupra unor grupuri diferite de oameni.
Datorită capacităţii CAPL de a crea politici în mod independent în privinţa Falun Gong şi menţinerii stabilităţii, datorită primirii unui sprijin financiar nelimitat, datorită dezvoltării forţelor militare şi paramilitare, şi sporirii unor ambiţii personale, Zhou Yongkang şi CAPL aflat sub directivele sale, au ajuns să fie cel de-al doilea centru de putere în Partid, pe lângă conducerea centrală.
CAPL şi-a făcut duşmani din două motive. De-a lungul istoriei PCC-ului, de când Mao Zedong preluase puterea absolută la începutul anilor 1940, nu a mai existat niciodată un al doilea centru de putere. PCC-ul nu a tolerat niciodată un început de diviziune în Partid.
În plus, violarea în masă a drepturilor omului desfăşurată de Zhou Yongkang l-au transformat în cel mai detestat om din Partid, iar CAPL a devenit cea mai detestată organizaţie.
Capturarea unui tigru
Există o regulă nescrisă în Partid, anume că nu se pot aduce în mod oficial acuzaţii sau pedepse membrilor din Comitetul Permanent al Biroului Politic. Unele persoane afirmă că regula va fi încălcată de această dată, în cazul lui Zhou, iar alte persoane cred că această vâltoare a anticorupţiei se va opri înainte de a-l atinge pe Zhou. Campania-anticorupţie a lui Xi Jinping a avut până acum o influenţă slabă. Comportamentul unui grup de judecători, prinşi de curând cu ajutorul unor prostituate din Shanghai, demonstrează că oficialii din Partid nu au luat în serios campania lui Xi. Pentru a-şi consolida autoritatea, Xi Jinping are nevoie să captureze un adevărat „tigru”. Zhou Yongkang este un “tigru” veritabil, însă, şi uşor de capturat. Puterea lui Zhou a provenit din poziţia deţinută, ceea ce îl diferenţiază de Bo, a cărui putere a provenit din rolul jucat de tatăl său în revoluţie.
Fiind unul dintre “prinţişori”, copii ai generaţiei fondatoare a Partidului, Bo s-a bucurat de putere încă de la naştere. Numeroşi „prinţişori”, deşi nu simpatizează neapărat cu Bo sau cu ideile sale, îl văd totuşi cu ochi buni, fiindcă şi ei au beneficiat de moştenirea puterii. Cu toţii împărtăşesc un interes comun de clasă.
Deşi se află în spatele gratiilor, Bo nu duce lipsă de susţinători în Partid şi la diverse niveluri ale societăţii, în afara Partidului. Zhou nu se bucură nici de un fond ca al lui Bo, şi nici de o asemenea trecere la public.
Zhou a fost promovat de către Jiang Zemin doar pentru un singur scop – să persecute Falun Gong. Odată ce Zhou şi-a pierdut postul, el şi-a pierdut, în acelaşi timp, şi puterea şi relaţiile. Zhou a devenit un nimeni, ba nici măcar atât. Actuala conducere îl poate folosi acum pe Zhou pe post de ţap ispăşitor pentru violările pe scară largă ale drepturilor omului.
Anul trecut, atât Bo, cât şi Zhou intraseră într-un con de umbră, însă, nimic din ceea ce au reprezentat ei nu s-a schimbat. Teoria lui Mao face încă parte din moştenirea PCC-ului, iar strategiile şi tacticile de menţinere a stabilităţii sunt încă folosite pe scară largă. Crimele lui Bo şi Zhou sunt crimele PCC-ului. Dacă anchetarea lui Bo şi inculparea lui Zhou sunt menite să salveze Partidul, atunci înseamnă că nu se anunţă niciun fel de schimbare.