"Vrem să fim siguri că nu vom fi victimele unor înscenări teribile" - Mitingul victoriei din Chişinău, anulat

Maia Sandu, Andrei Năstase
Maia Sandu, Andrei Năstase (Epoch Times)

Premierul R. Moldova, Maia Sandu şi ministrul de Interne, Andrei Năstase au anunţat contramandarea marelui miting ce urma să aibă loc duminică, la Chişinău, pentru celebrarea eliberării R. Moldova de sub autoritatea oligarhului Vlad Plahotniuc.

Motivul amânării ar fi faptul că transferul instituţiilor de forţă, cele ce ar trebui să asigure securitatea evenimentului, va mai dura câteva zile astfel încât, pentru siguranţa cetăţenilor e mai bine ca mitingul să nu aibă loc în aceste zile complicate. În plus, potrivit Maiei Sandu, astfel se va evita să se pună pe umerii celor din forţele de ordine răspunderea...

"Va rugăm mâine să rămâneţi acasă şi să sărbătoriţi cu familiile şi prietenii. Ştiu că vă doreaţi să veniţi la Chişinău să sărbătorim căderea dictaturii dar o vom face mai târziu. (...) Un mare eveniment prin care am sărbători eliberarea R Moldova ar pune pe umerii celor ce asigură ordinea o mare răspundere. Eu zic să amânăm acest eveniment mai târziu", a declarat Maia Sandu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Guvern.

Şi, în cotextul în care Vladimir Plahotniuc şi unii dintre aliaţii săi au părăsit R. Moldova, premierul Moldovei a ţinut să precizeze că în momentul în care justiţia va fi funcţională toţi cei plecaţi pentru a scăpa de rigorile legii vor fi aduşi în ţară şi vor fi judecaţi pentru abuzurile pe care le-au comis.

"Haideţi să ne luăm un răgaz şi să ne bucurăm în linişte, este victoria voastră, a celor ce aţi luptat, şi de luni să revenim la muncă şi să construim o victorie", a adăugat Sandu.

La rândul său, ministrul de Interne, Andrei Năstase a precizat că acelaşi mesaj îl transmite şi el şi că importantă este siguranţa oamenilor. "Am dejucat un scenariu de tip 7 aprilie", a declarat Năstase răspunzând la întrebările presei (n.r. pe 7 aprilie 2009 câţiva tineri au fost ucişi de către poliţişti la protestele pentru înlăturarea comuniştilor de la guvernare).

"Să stăm acasă alături de cei dragi, fraţi, surori, părinţi, copii, să savurăm în familie această mare victorie. Configuraţia politică a momentului s-a schimbat foarte mult şi vrem să fim siguri că nu vom pica cu toţii victima unor înscenări teribile.

PD (partidul lui Vlad Plahotniuc n.r.) predă controlul instituţiilor de forţă, a puterii, dar acest proces va mai dura ceva, răstimp în care urma să aibă loc acest eveniment important pentru noi toţi, acest miting. (...) Această mare adunare populară presupune o serie de exigenţe organizatorice. Sunt sigur că oamenii pricep că noi toţi am făcut posibilă abdicarea partidului, următoarele 2-3 zile sunt esenţiale.

Am avut de-a face până ieri cu o minte bolnavă, scapătă de sub control, Iată de ce mâine nu ne vom vedea în centrul Chişinăului, siguranţa noastră e mai importantă decât bucuria firească", a declarat Năstase.

Reamintim că sâmbăta trecută, în Moldova a avut loc o mişcare şoc - blocul ACUM, reprezentant de Maia Sandu şi de Andrei Năstase, s-a aliat cu socialiştii lui Dodon, scopul declarat fiind înlăturarea de la butoane a oligarhului Plahotniuc şi deoligarhizarea ţării. ACUM şi PSRM (socialiştii lui Dodon) au dat un Guvern condus de Maia Sandu.

Plahotniuc a contracarat şi, la scurtă vreme după, Curtea Constituţională a Moldovei, despre care ACUM şi analiştii politici spun că îi e aservită oligarhului, a declarat ilegală constituirea guvernului, şi l-a suspendat pe preşedintele Dodon. Aşa-zis preşedinte interimar a fost numit Pavel Filip, fostul premier, loial lui Plahotniuc iar fostul guvern, anterior Maiei Sandu a continuat să funcţioneze, pretinzându-se guvernul de drept.

Deşi UE, SUA şi chiar Rusia au recunoscut Guvernul Sandu, PD a refuzat să plece de la putere. Guvernul şi mai multe ministere au fost înconjurate de forţe militare şi - spune ACUM - şi paralimilitare, şi de oameni simpli, instalaţi în corturi. Unii analişti şi membri ai ACUM susţin că aceşti oameni sunt plătiţi.

Au urmat întâlniri diplomatice la vârf, războaie ale declaraţiilor etc. iar cetăţenii au fost chemaţi şi ei să se implice. Astfel, duminică, în Chişinău se anunţa un mare miting al ACUM, moldovenii fiind chemaţi să vină din toată ţara. Lucrurile ar fi putut degenera dacă PD se hotăra să organizeze contramanifestaţii şi să stârnească violenţe. Au apărut de altfel informaţii pe surse că ar fi fost eliberaţi deţinuţi, aceştia urmând să vină înarmaţi la Parlament.

Vineri însă PD a făcut pasul în spate, la câteva ore după ce ambasadorul SUA i-a vizitat. Mai exact, partidul lui Vlad Plahotniuc, PDM, a anunţat, la ora 17.30, că miniştrii săi, membri ai unui guvern "paralel", care dublează guvernul Maiei Sandu, ales legitim de Parlament, îşi vor da demisia, pentru a se evita escaladarea situaţiei şi ajungerea la violenţe.

Cât despre Plahotniuc, acesta a fugit vineri din ţară, partidul său anunţând vineri noapte că acesta a plecat din Molodva, pentru câteva zile, să îşi viziteze familia. Mai mulţi apropiaţi ai acestuia au părăsit de asemenea ţara.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe