Vlad Kulminski: Problema reglementării transnistrene în R. Moldova se află pe locul 20 sau 30 pe lista priorităţilor

Sunt 13 grupuri de lucru între Chişinău şi Tiraspol, însă în ultimele 3-4 luni aceste grupuri nu prea funcţionează şi nici nu se fac negocieri, a punctat expertul, adăugând că atâta timp cât nu există Parlament şi Guvern funcţionale, cel mai probabil negocieri serioase nu vor fi.
Vladislav Kulminski - comentator şi director al Institutului de Iniţiative Strategice
Vladislav Kulminski - comentator şi director al Institutului de Iniţiative Strategice (facebook.com/v.kulminski)
Maria Maevschi
14.05.2019

În contextul unei vizite întreprinse la Chişinău de către emisarul OSCE pentru reglementarea crizei transnistrene, Franco Frattini, cu scopul de a mişca lucrurile „dintr-un punct mort”, analistul Vladislav Kulminski, director executiv al Institutului pentru Iniţiative Strategice, a menţionat că problema reglementării transnistrene în Republica Moldova nu este una prioritară, ci mai degrabă se află pe locul 20 sau 30 pe lista priorităţilor pe care le au cetăţenii Republicii Moldova.

Mai mult decât atât, expertul a specificat că acest lucru chiar îl alarmează, întrucât această problemă ar fi vitală pentru Republica Moldova şi Guvern. Acesta a mai adăugat că societatea civilă ar trebui să aibă un dialog continuu pentru a avea o abordare raţională strict în interesul statului, pentru că ceea ce fac ONG-urile acum este un fel de abordare situativă fără o abordare strategică.

„Este clar că atâta timp cât nu este un Parlament şi un Guvern funcţionale în Chişinău, cel mai probabil negocieri serioase nu vor fi şi progresul nu va fi atins. Eu cred că el a venit la Chişinău mai mult pentru a menţine un fel de dialog. Sunt 13 grupuri de lucru dintre Chişinău şi Tiraspol în cadrul cărora sunt abordate o mulţime de probleme şi în ultimele 3-4 luni de zile aceste grupuri nu prea funcţionează şi negocieri nici nu sunt sau merg foarte şi foarte lent. Eu cred că el a venit aici ca să menţină acest dialog şi să vadă care sunt perspectivele de viitor”, a declarat analistul politic în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Mai mult decât atât, expertul consideră că ceea ce a făcut Guvernul de la Chişinău cu diplomele, plăcuţele de înmatriculare, fermierii, deschiderea podului de la Gura Bâcului, toţi aceşti paşi ar fi fost făcuţi în direcţia corectă, chiar dacă au fost făcuţi pentru a demonstra partenerilor externi că Chişinăul este un partener serios şi poate lua decizii dificile, mai ales că „toate aceste decizii au fost luate pe fundalul regresului masiv în reforme şi politică internă, pe fundalul capturării instituţiilor şi folosirii acestor instituţii în scopuri înguste de partid”.

Deşi aceşti paşi ar fi fost făcuţi în direcţia corectă, există totuşi o problemă foarte serioasă, odată ce nimeni nu discută despre reglementarea politică. Atâta timp cât nu se discută problema statutului special pentru regiunea transnistreană, problemă care nu este pusă în discuţie în cadrul negocierilor, aceşti paşi cu diplome, plăcuţe de înmatriculare, fermieri ar putea crea o realitate şi un mod de rezolvare a problemelor care va fi folosit în viitor şi va servi ca un precedent pentru abordarea problemelor de statut special.

„Eu în general cred că fără discuţii despre statutul regiunii transnistrene nu are rost să mai rezolvi multe dintre aceste probleme, pentru că acolo noi vom fi nevoiţi să facem anumite cedări”, a punctat Vlad Kulminski.

În cadrul vizitei, Frattini a mai anunţat că următoarea rundă de negocieri în formatul „5+2” ar putea avea loc în iulie sau septembrie, iar în luna iunie, Republica Moldova ar putea fi vizitată de o delegaţie a mediatorilor şi observatorilor, aşa-numitul format „3+2”, Rusia, Ucraina, OSCE, Uniunea Europeană şi SUA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor