Viktor Schauberger, magicianul apei, creatorul unei altfel de ştiinţe, inventatorul motorului cu implozie

Un cer brăzdat de vehicule silenţioase mişcându-se cu viteze ameţitoare, ape cristaline, plante crescând armonios fără urmă de chimicale folosind doar unelte de o anumită geometrie, obiecte transportate doar prin forţa apei. Sunt doar imagini dintr-un tablou al unei alte căi, imaginate de un om mai înţelept, alături de tehnologii vii, în mijlocul unei naturi lucrând în toată splendoarea ei. A existat un austriac care a ştiut să o asculte, care a înţeles că natura are o înţelepciune superioară şi ale cărui geniale invenţii pot fi considerate o cale de dezvoltare pe o astfel de linie. Este vorba de Viktor Schauberger, născut în 1885 în Holzschlag, Austria Superioară.

Despre aspiraţiile sale timpurii, Viktor spune: ”Încă din anii cei mai fragezi ai copilăriei, dorinţa mea era să devin pădurar, la fel cum a fost tatăl, bunicul, străbunicul şi tatăl acestuia.” Nu a urmat instruirea academică modernă.

Între anii 1920 – 1924 a fost supraveghetor pe domeniul de vânătoare al prinţului Adolf Schaumburg-Lippe, timp în care a avut ocazia să observe cum funcţionează natura şi cum apar creşterea, mişcarea şi viaţa.

Lui Schauberger îi devenise foarte clar că tehnologia dezvoltată de om mergea împotriva cursului naturii şi de aceea la un moment dat s-a întrebat: „O astfel de tehnologie, care duce la deranjamente atât de grave în natură şi care funcţionează cu efecte atât de nocive, nu trebuie ea oare să fie una falsă?”

O parte din idei le-a expus în cartea sa: „Munca noastră lipsită de sens”. Această lucrare nu se citeşte uşor şi nu poate fi înţeleasă uşor. Ideile de aici aduc oarecum cu filozofia misticilor, iar o primă impresie este aceea că ne aflăm în faţa unei alte ştiinţe, diferită de cea pe care o cunoaştem la ora actuală. Sunt prezente altfel de elemente, pe care ştiinţa convenţională nu le ia nici pe departe în calcul, cum ar fi apa vie, apa moartă şi viaţa.

Schauberger vorbeşte despre un circuit al naturii perturbat: „Omul, care reprezintă doar o scânteie, un microorganism în marea viaţă a naturii a dezvoltat sub impulsul succeselor aparente şi de scurtă durată o astfel de activitate care începe să deranjeze marea viaţă ca ansamblu şi care pare să-i pregătească producţiei calitative a microorganismului nostru numit Pământ un sfârşit”.

Citând din aceeaşi lucrare:

Această lege care guvernează în natură, unică din punct de vedere al uniformităţii şi mărimii, care se arată în fiecare creatură vie şi în fiecare organism este Legea Circuitului Perpetuu, legat în fiecare organism de o anumită perioadă şi de o anumită viteză. Dacă acest circuit ... printr-o oarecare forţă este accelerat, încetinit sau chiar oprit din tempo-ul său, atunci el nu mai poate servi scopului său legic, căruia îi este supus împreună cu tot ceea ce este creat în natură. Organismul astfel afectat rămâne în urmă, iese din direcţia marelui curent, iar toate organismele care sunt înlănţuite de el prin menţinere şi distrugere vor muri, iar în cele din urmă va fi distrusă chiar şi acea mână care a intervenit fără sens şi căreia i se datorează deranjamentul.

Ceea ce produce acest efect este raţiunea noastră şi tehnica fără suflet creată de aceasta, dar şi cultura noastră tehnică lipsită de legi, care bulversează sensurile şi care reprezintă de asemenea cauza perturbării circuitului apei şi al „sângelui” pământului.” Dacă tot ceea ce a fost creat de această civilizaţie anorganică se îndreaptă spre pieire în tempo-ul dezvoltării sale, atunci acest declin nu este doar o criză trecătoare, ci prăbuşirea naturală a unui edificiu cultural construit pe înălţimi ameţitoare dar fără fundament. Iar cu această ocazie sunt trase în jos şi elementele culturii autentice.”

În universul lui Schauberger, apa este elementul central. A denumit-o ”sângele pământului”. El a descoperit un principiu: există un tip de mişcare ce susţine viaţa şi care se exprimă în formele de curgere ale apei, în vârtejurile, valurile şi sinusoidele ei. Aceasta este o mişcare în linie cu natura. La polul opus există un alt tip de mişcare ce slăbeşte viaţa. Se regăseşte în motoarele cu ardere internă, turbine, elici, etc. Acestea produc mişcări contrare naturii.

Cât despre natura apei, Schauberger o descrie în continuare astfel:

Purtătorul circuitului care menţine întreaga viaţă este apa. În fiecare strop de apă locuieşte o divinitate, căreia îi slujim noi toţi, acolo locuieşte viaţa, sufletul „primei” substanţe, anume apa. Transformările ei şi malurile sunt capilarele ce ne conduc şi în care îşi desfăşoară ea circuitul. Fiecare curs de apă, care constă în voinţă şi rezistenţă înseamnă muncă constructivă şi el ne avertizează să avem grijă de vasele de sânge, primele şi cele mai importante forme anatomice în care pulsează acel produs al unei puteri bipolare, anume viaţa. Fiecare puls este o arteră a acestei vieţi care îşi construieşte cursurile şi podurile, pentru a distribui în mod raţional viaţa care se naşte în Pământ şi pentru a o duce spre înălţimi, acolo unde ea poate deveni luminoasă, frumoasă şi liberă. Noi, oamenii, cei care stăm pe cea mai înaltă treaptă a acestui edificiu, şi care depăşind totul, suntem binecuvântaţi cu înţelegere şi raţiune, facem cel mai prostesc lucru imaginabil, dându-ne permanent silinţa să regularizăm aceste cursuri de apă începând dinspre mal, deci să le influenţăm mecanic, în loc să luăm în considerare apa ca pe o fiinţă.

O întrebare pe care Schauberger şi-a pus-o mereu era de ce izvoarele pornesc de pe munte? Conform teoriei gravitaţiei, apa ar trebui să pornească dintr-un punct aflat mult mai jos, unde se creează o acumulare. L-a fascinat de asemenea fenomenul păstrăvului care stă nemişcat în curentul puternic al pârâului de munte, iar hrana pur şi simplu îi ajunge în gură fără efort. A observat că dacă îl sperii, păstrăvul porneşte cu viteză mare, dar în sens contrar curentului. S-a întrebat ce forţă îl propulsează de fapt.

Metafizicianul a postulat existenţa unei forţe contrare gravitaţiei, anume levitaţia. Mai mult, a recunoscut existenţa acestei forţe pretutindeni: la apă, plante, oameni, animale. Ea permite apei să urce şi să întreţină viaţa. Viktor vedea levitaţia ca pe o forţă în formă de spirală, o forţă de absorbţie. Iar forţa opusă, cea care slăbeşte viaţa, este o forţă de inerţie, una în linie dreaptă, dar pe de altă parte, această forţă ajută la descompunerea materiei moarte.

În natură, apa curge de-a lungul unor forme şerpuite, sinuoase. Astfel de traiectorii sunt cele corecte, ele permiţând apei să se încarce cu energie şi să se împrospăteze. Dacă este constrânsă să curgă în linii drepte, atunci ea îşi pierde forţa portantă, iar în cele din urmă devine apă moartă.

Schauberger considera Pământul ca pe o fiinţă, apa fiind sângele lui. (Ca o paranteză, în metafizica Schauberger cărbunele este un alt element vital al Pământului, care trebuia să rămână acolo unde este. Religia Chinei interzicea pătrunderea în pământ. Schauberger vedea viaţa lungă a culturii chineze în faptul că aceştia nu se atinseseră până la acea dată de sfera cărbunelui.) La fel cum sângele curăţă corpul şi îl hrăneşte, apa poartă forţa vitală a Pământului. Apa care intră în pământ este supusă aici unui proces de purificare, iar izvoarele, o ştim cu toţii, că poartă cea mai sănătoasă apă. Cu fiecare piatră pe care o întâlneşte, apa generează turbulenţe. Curbele pe care le parcurge împreună cu umbra pe care i-o oferă vegetaţia, toţi aceşti factori îi îmbunătăţesc calitatea. La temperatura de 4⁰C, apa se mişcă cel mai repede şi manifestă puterea portantă maximă. În mod natural, ea aduce la mal resturile şi materia uzată, care intră într-un nou circuit al descompunerii.

Firul roşu care traversează întreaga operă a lui Viktor Schauberger - un magician al apei, o legendă a apei, fie că este vorba de teoriile sau de invenţiile sale, este respectul faţă de natură, faţă de om şi faţă de creaţie.

Invenţii, realizări

Pe lângă consideraţiile sale metafizice profunde, Schauberger a imaginat mereu dispozitive dintre cele mai variate, care lucrau toate în linie cu mişcările naturii.

Biotehnica dezvoltată de Schauberger merge în sens contrar tehnologiei actuale: în loc de gaze poluante ea produce apă pură şi aer proaspăt, în loc să ardă combustibili super-calorici cum ar fi petrolul, lemnul sau cărbunele, ea produce substanţe organice care împrospătează mediul şi îmbunătăţesc calitatea vegetaţiei. Mişcarea tot mai accelerată de rezistenţă din partea mediului este înlocuită de un proces de creştere. După părerea lui Schauberger, culturile preistorice ştiau să producă recolte fabuloase cu eforturi minime, să construiască piramide şi temple uriaşe şi să dea naştere la stări paradisiace. Dar din păcate acea ştiinţă s-a pierdut.

Cu ceea ce a înţeles despre mişcarea apei, Schauberger a conceput în tinereţe o instalaţie de transport a buştenilor, un topogan care cobora din vârful muntelui. În mod normal astfel de topogane ar fi construite în linie dreaptă, din motive economice. Dar Schauberger a dispus aceste jgheaburi paralel cu albia pârâurilor de munte. Contrar opiniei specialiştilor, care spuneau că aşa ceva nu poate funcţiona, punerea în practică a demonstrat pe deplin că Schauberger avea dreptate. Topoganele aveau secţiunea sub formă de ou, erau dispuse în forme sinusoidale şi din loc în loc erau prevăzute cu „aripioare”, care menţineau turbioanele. În plus la fiecare câteva sute de metri era adăugată apă rece şi proaspătă. Toate acestea au avut ca efect naşterea unui vârtej chiar în mijlocul topoganului, o forţă de absorbţie care „aspira” buştenii, menţinându-i pe mijlocul jgheabului şi în acelaşi timp trăgându-i în jos. Astfel buştenii nu atingeau pereţii jgheabului şi în plus erau transportaţi cu o viteză foarte mare. Mai interesant este faptul că astfel puteau fi transportaţi chiar şi buştenii a căror greutate o depăşea pe cea a apei.

Schauberger vorbeşte despre două principii opuse existente în natură: principiul presiunii asociat cu explozia şi principiul destinderii, asociat imploziei. Presiunea duce la distrugere, explozie, disoluţie, pe când implozia are efecte opuse: contracţie, construcţie, favorizând dezvoltarea vieţii. Implozia creşte densitatea, structurează şi în acelaşi timp răceşte mediul. În baza unor astfel de consideraţii, el concepe modelul motorului cu implozie. Schauberger a observat că principiul binecunoscut al motoarelor bazate pe explozie nu este potrivit cerinţelor naturii. Explozia din camerele de ardere a motoarelor, a cărei forţă este folosită pentru a pune în mişcare vehiculul, generează căldură, care se transmite în mediu, rezultatul fiind încălzirea acestuia, cu binecunoscutele efecte dăunătoare. Motorul bazat pe implozie face în aşa fel încât, vehiculul se deplasează fiind absorbit de mediu. În plus el răceşte mediul.

Un dispozitiv interesant creat de marele inventator este o conductă cu o anumită geometrie, în interiorul căreia sunt create două curgeri distincte: una de natură centrifugă orientată spre pereţii tubului, iar alta de natură centripetă concentrată pe mijlocul tubului. Carbonul se adună către pereţi, urmând mişcarea centrifugă, pe când oxigenul se concentrează pe mijloc, urmând mişcarea centripetă, care va fi deosebit de intensă, odată cu creşterea densităţii sale şi scăderea temperaturii. Apare o interacţiune între cei doi curenţi, cu modificări în structura substanţelor implicate în acest proces. Rezultatul final este un vortex foarte puternic, care absoarbe sau, cu alte cuvinte, trage în sus întregul dispozitiv. Drept urmare acesta se va ridica, absorbit de o forţă foarte puternică. Astfel lucrează principiul imploziei. În partea de jos a tubului se obţine o masă de materie răcită, curată, nedăunătoare pentru mediu.

Din nefericire, Hitler a aflat de Schauberger. În 1934 a avut loc o întâlnire între cei doi, dar Schauberger a refuzat categoric colaborarea cu Cel de-al Treilea Reich. În această perioadă el lucra la motorul cu implozie, numit repulsor, iar obiectul zburător construit pe aceste baze purta numele de repulsină. Este arestat de nazişti şi sub ameninţare cu moartea este forţat să lucreze la acest proiect pentru armata germană. În ce măsură a finalizat lucrarea nu se ştie prea clar. Singurele mărturii sunt de la piloţii americani, care au văzut pe cerul Germaniei astfel de obiecte de zbor neconvenţionale. În acea perioadă a lucrat de asemenea la un alt proiect, anume la submarinul biologic, despre care însă nu s-a vorbit prea mult.

La sfârşitul războiului o mare parte din patentele sale au căzut în mâinile americanilor şi ale ruşilor care erau bineînţeles foarte interesaţi de aceste proiecte.

În perioada următoare, Viktor s-a ocupat de dezvoltarea unor unelte din cupru pentru agricultură. Observase că uneltele din fier au efecte negative asupra culturilor şi că înlocuirea lor cu unele din cupru ar fi foarte benefică. Este vorba de cantităţile minuscule din cele două elemente, pe care le lasă cele două tipuri diferite de unelte la prelucrarea pământului, dar care au efecte diametral opuse. A conceput de asemenea diferite tipuri de unelte agricole din cupru, cu anumite geometrii.

În ultimii ani ai vieţii a fost invitat să lucreze în Statele Unite în proiectul repulsinei. Dar acolo a constatat că munca sa era orientată în scopuri contrare conştiinţei sale. A primit dreptul de a părăsi ţara de peste ocean doar cu condiţia de a ceda tot ceea ce lucrase şi de a nu mai lucra niciodată în domeniul imploziei.

S-a întors în cele din urmă în Austria, unde nu a mai trăit decât cinci zile. Repeta mereu : „Mi-au luat totul. Nu mă mai am nici măcar pe mine însumi!” Schauberger a plecat demult dintre noi, iar ideile şi inovaţiile sale au rămas pe undeva, acoperite de praful uitării.

Firul roşu care traversează întreaga operă a lui Viktor Schauberger - un magician al apei, o legendă a apei, fie că este vorba de teoriile sau de invenţiile sale, este respectul faţă de natură, faţă de om şi faţă de Creaţie.

Asemenea multor altor oameni iluştri, care au îndrăznit să spargă şabloanele gândirii convenţionale şi care au demonstrat că există un alt fel de ştiinţă, una bazată pe moralitate, Schauberger a întâlnit nu numai urechi surde şi oameni care l-au ridiculizat sau folosit. S-a confruntat cu monştri văzuţi şi nevăzuţi şi cu tot felul de persecuţii.

Toate acestea, însă, nu l-au îngenunchiat, pentru că Schauberger aparţinea de fapt viitorului.