Veto-ul României pe CETA şi opoziţia valonă

Ca şi în cazul flotei comune la Marea Neagră, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat succesul înainte de decizia finală. Poate că România ar trebui să înveţe de la valoni ce înseamnă o negociere adevărată a intereselor sale.
Mii de oameni protestează împotriva CETA şi TTIP în Bruxelles, 20 septembrie 2016.
Mii de oameni protestează împotriva CETA şi TTIP în Bruxelles, 20 septembrie 2016. (Captură Foto)

Preşedintele Iohannis a anunţat vineri, de la Bruxelles, că România a ajuns la o înţelegere cu Canada privind eliminarea vizelor în mod etapizat, în 2017, astfel că ţara noastră nu mai are nicio obiecţie faţă de Acordul comercial UE-Canada (CETA). Cu alte cuvinte, ţara noastră, care ameninţa pe bună dreptate că nu va ratifica CETA dacă nu sunt ridicate vizele pentru români, s-a lăsat condiţionată de Canada, care oferă acest lucru, doar dacă toate Parlamentele statelor UE aprobă acordul. O poziţie nu prea corectă.

Opoziţia Parlamentului valon le-a stricat însă planurile atât liderilor europeni, cât şi autorităţilor canadiene şi celor române, care sperau ca profitând de acest context să obţină în sfârşit ridicarea vizelor. Într-adevăr, această problemă nu era inclusă în Acordul economic şi comercial cuprinzător, dar ca şi în cazul TTIP, este clar că firmele române vor fi dezavantajate pe piaţa canadiană, respectiv americană, dacă proprietarii lor n-au nici măcar dreptul să călătorească fără vize acolo.

Ca urmare a opoziţiei valone, CETA nu mai poate fi semnată joia aceasta cum era prevăzut, iar preşedintele Iohannis ne spune că ”noi vom continua negocierile cu partea canadiană. Am putea găsi o soluţie bilaterală în problema vizelor”. Totuşi evoluţiile de până acum ne arată că negocierile bilaterale, întâlnirile dintre premierul Dacian Cioloş şi omologul său Justin Trudeau, n-au dat niciun fel de rezultate şi a fost nevoie de ameninţarea cu veto-ul pentru ca autorităţile canadiene să-şi asume un calendar clar pentru ridicarea vizelor. Problema a revenit acum în plan bilateral, unde-i era şi locul, dar după un eventual eşec al CETA, este şi mai puţin probabil ca Ottawa să vrea să se ajungă la o rezolvare.

Opoziţia valonă

La fel cum canadienii nu au vrut să audă de ridicarea vizelor pentru români şi bulgari până nu le-a ajuns cuţitul la os, nici liderii belgieni şi europeni nu au luat în serios îngrijorările unor grupuri de populaţie, sindicate, asociaţii de protecţia mediului sau fermieri în legătură cu Tratatul de liber schimb cu Canada.

Chestiunile pe care le pune acum pe tapet premierul Valoniei, Paul Magnette, precum garanţii speciale privind protecţia datelor private, drepturile pe piaţa muncii, la serviciile generale, la licitaţiile publice, în domeniul asigurărilor sociale şi generale, protecţia mediului, securitatea alimentară şi problema mecanismelor ISDS, nu sunt revendicări noi. La Berlin sau Bruxelles au ieşit zeci de mii de oameni în stradă pentru a-şi manifesta aceste temeri şi totuşi au fost ignoraţi.

Mai mult, Comisia Europeană a încercat să impună CETA pe repede înainte, ocolind Parlamentele naţionale. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, susţinea că acordul ar intra în competenţa exclusivă a executivului UE şi, prin urmare nu e nevoie să fie ratificat de cele 28 de parlamente naţionale ale UE. Germania şi alte state s-au opus însă arătând că acesta este un tratat mixt, la a cărui ratificare trebuie să participe şi Parlamentele naţionale.

Mai ciudat este că primele părţi ale acestuia urmau să intre în vigoare provizoriu chiar înainte de a se fi încheiat procesul de ratificare în cele 28 de state membre UE, adică înainte ca parlamentele naţionale să voteze acordul, potrivit lui Jean Claude Juncker.

Acum când s-a dat dreptul unui Parlament regional de a participa la acest proces, socialistul Paul Magnette, chiar a făcut uz de acesta şi ar putea să fie un model şi pentru România în materie de negociere a intereselor cetăţenilor. Premierul valon a cerut un document interpretativ al Acordului, cu forţa juridică, care să includă garanţii speciale privind protecţia datelor private, asigurările de stat, serviciile publice, licitaţiile sau garanţii referitoare la faptul că regiunea nu va fi obligată să importe carne tratată cu hormoni, că standardele de mediu nu vor fi reduse.

Nu este deloc clar ce avantaje vor avea producătorii şi consumatorii români, ce anume au negociat autorităţile române pentru ei şi de ce îngrijorările exprimate de oponenţii CETA nu sunt nici măcar discutate de autorităţi. România nu a realizat studii de impact nici pe CETA şi nici pe TTIP pentru a vedea care vor fi avantajele şi dezavantajele acestor Tratate pentru ţara noastră.

Magnette a catalogat drept inacceptabile unele prevederi ale Tratatului precum mecanismele de soluţionare a disputelor dintre state şi investitori, precum şi clauza de salvagardare care protejează agricultorii canadieni, dar nu şi pe omologii lor europeni în caz de distorsiuni ale pieţei.

Ce au făcut autorităţile române în schimb? Preşedintele a declarat că România nu mai are nicio obiecţie, dacă i se ridică vizele. La fel, şi-a reafirmat susţinerea pentru şi mai controversatul TTIP, afirmând ”că acest acord poate să devină foarte important pentru ambele părţi, să genereze avantaje atât pentru producători, cât şi pentru consumatori, şi dintr-o parte, şi din cealaltă parte”. Nu este însă deloc clar ce avantaje vor avea producătorii şi consumatorii români, ce anume au negociat autorităţile române pentru ei şi de ce îngrijorările exprimate de oponenţii Acordului nu sunt nici măcar discutate de autorităţi. România nu a realizat studii de impact nici pe CETA şi nici pe TTIP pentru a vedea care vor fi avantajele şi dezavantajele acestor Tratate pentru ţara noastră.

În ţările de la Vişegrad de exemplu, reprezentanţii camerelor agricole au cerut ca agricultura să fie exclusă din CETA şi TTIP, motivând că liberalizarea produselor alimentare ar putea scădea securitatea alimentară a acestor state. În plus, ei au discutat despre restricţii în legătură cu cumpărarea de teren arabil în ţările lor. N-am auzit ca astfel de probleme să se discute în România în legătură cu CETA. Autorităţile române par preocupate doar de ridicarea vizelor, nu şi de protecţia consumatorilor, standardele de mediu şi alimentaţie sau mecanismele ISDS.

Referitor la acestea din urmă, scriam mai demult despre faptul că se încearcă o cosmetizare a lor, prin înlocuirea Curţilor private de arbitraj internaţional ah-hoc, cu un sistem permanent de soluţionare a litigiilor dintre investitori şi state în Curţi de investiţii. Acesta interzice investitorilor să se adreseze în acelaşi timp unor instanţe interne de judecată sau altor tribunale internaţionale şi Tribunalului pentru investiţii, pentru a împiedica verdicte diferite. În plus, ar exista reguli împotriva reclamaţiilor frauduloase sau manipulatorii. Este dată ca exemplu reorganizarea unei afaceri sau realizarea unei investiţii doar cu scopul de a ridica un caz în arbitraj (aşa cum a făcut Philip Morris într-un caz împotriva Australiei), care ar fi interzise.

Documente obţinute de reporterul Epoch Times de la Comisia Europeană mai arată că un caz nu poate fi adus în faţa Tribunalului pentru investiţii doar pe motiv că o politică naţională are un impact negativ asupra profiturilor investitorilor sau pentru ca aceştia să obţină acces la piaţă. În plus, Tribunalul permanent de Investiţii va fi compus din 15 membri, numiţi de UE şi Canada, nu ca până acum de arbitri numiţi de companii şi de statul reclamat, şi va fi însoţit de o instanţă de apel.

Totuşi nu sunt de acord cu declaraţiile fataliste ale preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, că CETA riscă să fie ultimul acord comercial al UE. Opoziţia valonilor este mai degrabă o oportunitate pentru democraţie, decât o ameninţare, şi un semnal de avertisment pentru ca liderii UE să înţeleagă că nu pot să impună liberalizarea şi globalizarea, cu orice preţ, ci trebuie să ţină cont de opiniile, temerile şi interesele cetăţenilor. Un lucru pe care ar trebui să-l înţeleagă şi autorităţile române.