Varşovia, fermă. Bruxelles-ul deschide un nou front în bătălia pentru reformele judiciare poloneze

Premierul polonez Mateusz Morawiecki
Premierul polonez Mateusz Morawiecki (Emmanuel Dunand/AFP/Getty Images)

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a susţinut joi că guvernul nu va revoca reformele judiciare, în pofida intervenţiei Comisiei Europene privind sistemul de justiţie al Poloniei.

Prim vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans a luat măsuri juridice, miercuri, împotriva Poloniei şi a lansat o procedură de infringement după ce Varşovia a încălcat reglementările UE, potrivit declaraţiilor făcute de doi oficiali.

Conform procedurii, Comisia ar putea da în judecată o ţară membră pentru că nu respectă legea şi, de asemenea, ar putea impune penalităţi financiare, precizează Express.co.uk.

Intervenţia Comisiei Europene are loc după ce Varşovia a stabilit o vârstă de pensionare pentru judecătorii Curţii Supreme, permiţând guvernului să interzică judecătorilor cu vârste de peste 65 de ani să lucreze în sistemul judiciar al ţării.

La o conferinţă de presă, desfăşurată joi la Bruxelles, premierul Morawiecki a declarat că ar fi şocat dacă Timmermans continuă procedura de infringement.

Premierul polonez a afirmat: “Am tratat acest dialog într-o manieră foarte serioasă. M-am ţinut de cuvânt. Ne-am ţinut de cuvânt”.

Morawiecki a precizat că Polonia nu va ceda în privinţa noilor sale schimbări judiciare, care urmăresc să ofere ministrului Justiţiei mai multă putere pentru a aplica proceduri disciplinare împotriva judecătorilor şi care permit guvernului să concedieze până la 40% din judecătorii Curţii Supreme.

El a mai indicat că este dispus să poarte discuţii suplimentare cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker la summitul UE din 28-29 iunie.

Morawiecki a adăugat că este convins că alte ţări vor susţine în curând noile schimbări judiciare ale Poloniei.

În decembrie 2017, Comisia a implementat o altă procedură de infringement împotriva Poloniei după câteva încălcări ale legii UE privind Organizarea Instanţelor Ordinare.

Totuşi, miniştrii UE au avut opinii diferite privind intervenţia Comisiei Europene în reformele judiciare ale Varşoviei.

Sosind joi în Luxemburg, ministrul britanic Martin Callanan a afirmat că guvernul ţării sale nu crede că instituţia europeană ar trebui să se amestece în problemele interne ale unui membru UE.

Lordul Callanan a adăugat: “Sperăm că dialogul va continua şi vor ajunge la un acord. Credem că dialogul este întotdeauna cea mai bună soluţie şi dorim să se ajungă la rezultat prin negocieri”.

Totuşi, ministrul luxemburghez de Externe, Jean Asselborn, a afirmat că apărarea instituţiilor democratice ale Europei este fundamentală.

“Nu suntem aici să judecăm Polonia sau să o criticăm. Suntem aici să spunem că, în Europa, independenţa sectorului judiciar este de neatins, şi trebuie făcut totul pentru a o proteja”, a adăugat Asselborn.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe