Valeriu Munteanu despre aderarea RM la Uniunea Eurasiatică: Dodon devine criminal de stat şi uzurpator al puterii

Prin aderarea la Uniunea Eurasiatică, R. Moldova renunţă la integrarea europeană, dar şi la independenţă şi suveranitate, pe care le cedează Moscovei, afirmă vicepreşedintele PL.
Vlad Plahotniuc şi Igor Dodon
Vlad Plahotniuc şi Igor Dodon (The Epoch Times Romania)

Vicepreşedintele Partidului Liberal, Valeriu Munteanu susţine că Igor Dodon şi Vladimir Plahotniuc ar fi băgat în mod samavolnic Republica Moldova în Uniunea Eurasiatică la ordinul stăpânului lor, Vladimir Putin.

”14 mai 2018 va rămâne o zi neagră în calendar. În prezenţa trădătorului şi uzurpatorului puterii de stat Igor Dodon, preşedintele rus Vladimir Putin „a propus” şi Alexandr Lukaşenko şi Nursultan Nazarbaev, preşedinţii Belarus şi Kazahstan „au aprobat” acordarea statutului de membru observator al Uniunii Eurasiatice pentru Republica Moldova”, scrie Munteanu pe pagina sa de Facebook precizând că acesta ar fi doar un pas spre aderarea deplină a R. Moldova la Imperiul lui Putin.

Vicepreşedintele PL atenţionează că Republica Moldova renunţă astfel la integrarea europeană, dar şi la independenţă şi suveranitate, pe care le cedează Moscovei prin aderarea la Uniunea Eurasiatică. Şeful statului ar fi comis o gravă crimă împotriva poporului exercitând puterea în nume propriu când a comis actul de trădare. ”Cetăţenii nu au ştiut nimic. Dodon nu are aprobarea Parlamentului. Pentru aceasta, Igor Dodon devine criminal de stat şi uzurpator al puterii.”

În context, liberalul notează că Vladimir Plahotniuc se pricepe la toate. Dă indicaţii ministrului Educaţiei despre uniforme şcolare, ministrului Apărării despre stagiul militar obligatoriu şi ministrului de Interne despre cum să oprească şoferii în trafic, dar numai despre trădarea lui Dodon, nu suflă o vorbă. ”Marii „europeni”, Pavel Filip şi Andrian Candu au luat apă în gură. Acum de ce tac toţi, şi nu îl suspendă pe Dodon pentru uzurparea puterii de stat şi încălcarea Constituţiei?”

În concluzie, Valeriu Munteanu a ţinut să sublinieze că ”binomul Plahotniuc-Dodon” vrea să ducă Republica Moldova în Eurasia pentru că acolo domneşte fărădelegea, se poate fura nepedepsit, poate distruge cariere, afaceri cinstite sau vieţile celor care i se opun. Acolo ”binomul” poate deţine puterea pe viaţă ca mentorii săi Putin, Lukaşenko şi Nazarbaev.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe