Drulă: Parlamentarii s-au luat cu mâinile de cap! Da, absurdul e la cote maxime, dar ăsta e PSD

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, trebuie să rezolve problema pe care tot el şi fostul premier Sorin Grindeanu au creat-o la Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, a solicitat deputatul Cătălin Drulă.
Cătălin Drulă
Cătălin Drulă (Facebook.com / Cătălin Drulă)

Situaţia gravă de la Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) continuă, a tras un semnal de alarmă miercuri, pe pagina sa de socializare, deputatul USR Cătălin Drulă.

"Am avut ieri o nouă audiere a dlui Diţă, preşedintele numit de PSD (adică de domnii Dragnea şi Grindeanu) acolo. Toţi parlamentarii din comisiile reunite (IT de la Cameră şi Economică de la Senat) s-au luat cu mâinile de cap şi au căzut de acord că dl Diţă trebuie să plece de acolo. Singura problemă: dl. Diţă nu vrea să plece. Iată ce se întâmplă când dai atacul asupra unei instituţii, cu ordonanţe de urgenţă date special pentru numiri de la partid, când schimbi profesioniştii cu băieţii deştepţi", a declarat Drulă.

Deputatul USR i-a solicitat preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, să rezolve "problema pe care a creat-o", şi a trecut în revistă o serie de momente cheie care au dus la această situaţie:

1. În primăvară, postul de preşedinte al ANCOM devine vacant ca urmare a expirării mandatului fostului preşedinte care pleacă pe o funcţie de vârf la cel mai înalt for mondial de telecomunicaţii, ITU.

2. Începe asaltul PSD asupra unei instituţii perfect funcţionale, o instituţie lăudată în rapoarte, una dintre puţinele insule de profesionalism din administraţia românească.

3. Dl. Grindeanu dă peste noapte o Ordonanţă de Urgenţă (33/2017) prin care schimbă fără justificare procedura de numire a conducerii ANCOM. Din 2009 procedura era: premierul propune, preşedintele României numeşte. Este scos din schemă Preşedintele României şi introdus Parlamentul (adică PSD centrează, PSD dă cu capul).

4. Este trimisă în Parlament de dl. Grindeanu propunerea de numire a dlui Diţă. Mi-a făcut o impresie proastă la audiere, am votat împotrivă, dar majoritatea dlui Dragnea îl votează pe acest domn.

5. Începe destructurarea instituţiei. Direcţii şi organigrame schimbate, directorii celor 3 mari departamente ale ANCOM (monitorizare, reglementare şi administrare spectru) - experţi recunoscuţi - sunt concediaţi sumar, zeci de oameni sunt aduşi prin detaşări de la SRL-uri unde fuseseră angajaţi cu câteva zile înainte.

6. În faţa acestei situaţii am cerut în repetate rânduri domnului Dragnea să-şi asume situaţia creată. L-am convocat pe dl. Diţă la audieri în comisie pentru a da explicaţii şi am cerut public PSD-ALDE să-şi asume situaţia dezastruoasă pe care au creat-o la ANCOM.

7. În toamnă, PSD începe să-şi dea seama de dezastrul creat şi pentru că vin semnale din toate părţile, propune pe funcţiile de vicepreşedinţi chiar pe 2 din directorii (experţii de care vorbeam) daţi afară de dl. Diţă.

8. I-am cerut săptămâna trecută dlui Dragnea să rezolve ce-a făcut la ANCOM. Dl. Dragnea, sub presiune, dă semnale că vrea să scape de dl. Diţă şi să-l numească pe dl. Grindeanu în loc! Să ne amintim că dl Grindeanu este cel care a propus numirea dlui Diţă. Da, absurdul e la cote maxime, dar ăsta este PSD la guvernare.

"Epilog: nu există în lege o prevedere expresă pentru revocarea conducerii ANCOM după numire, deci dl. Diţă se pare că nu poate fi dat afară şi nici să plece nu vrea. PSD încearcă acum să introducă la Senat în legea de aprobare a OUG 33/2017 (cea dată de Grindeanu) o prevedere pentru revocare. Între timp ANCOM este în continuare în stăpânirea unei găşti instalate cu complicitatea domnilor Grindeanu şi Dragnea acolo", a concluzionat Drulă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne