Universitatea din Bucureşti şi Europa FM, invitaţie la dezbatere electorală pentru Iohannis şi Dăncilă

.
. (Edupedu.ro)

Universitatea din Bucureşti şi Europa FM au lansat o invitaţie publică la dezbatere celor doi candidaţi la preşedinţia ţării intraţi în turul 2, respectiv Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă. Invitaţia a fost lansată în condiţiile în care până acum cei doi contracandidaţi nu au fost faţă în faţă la nicio dezbatere publică.

“Dezbaterea propusă ar urma să aibă loc vineri, 22 noiembrie 2019, începând cu ora 19.00, în Aula Magna a Facultăţii de Drept (B-dul Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46)”, precizează comunicatul citat de Edupedu.ro.

Universitatea din Bucureşti este condusă de Mircea Dumitru, fost ministru al Educaţiei în Guvernul Cioloş.

Aceasta este a treia invitaţie la dezbatere pe care cei doi candidaţi din alegerile prezidenţiale o primesc, înainte de turul al II-lea. Tot astăzi, în premieră, sindicaliştii din educaţie din Iaşi, USLIP Iaşi, au anunţat că îi aşteaptă pe Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă la dezbatere, la Palatul Culturii din Iaşi iar anterior, zeci de organizaţii din societatea civilă au iniţiat un demers similar.

Mai amintim în context că înainte de turul 1, Europa FM a invitat toţi candidatii cu şanse să intre în turul 2, la o dezbatere. Atât Iohannis cât şi Dăncilă au declinat participarea.

Redăm comunicatul integral al Universităţii din Bucureşti, potrivit sursei citate:

“Invitaţie publică la dezbatere adresată celor doi candidaţi din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale

Universitatea din Bucureşti şi Europa FM lansează o invitaţie publică la dezbatere candidaţilor la alegerile prezidenţiale aflaţi în turul al doilea, doamnei Vasilica-Viorica Dăncilă şi domnului Klaus Werner Iohannis.

Universitatea din Bucureşti, fidelă misiunii sale de a contribui, prin dezbateri publice, la o democraţie autentică şi la consolidarea spiritului critic şi a implicării civice a membrilor societăţii noastre, este deschisă să găzduiască dezbaterea dintre dna. Vasilica-Viorica Dăncilă şi dl. Klaus Werner Iohannis.

La rândul său, postul de radio Europa FM, prin jurnaliştii şi moderatorii săi, va contribui substanţial la asigurarea unui cadru neutru şi obiectiv al dezbaterilor, în măsură să genereze un dialog despre proiectele de ţară ale celor doi candidaţi.

Dezbaterea propusă ar urma să aibă loc vineri, 22 noiembrie 2019, începând cu ora 19.00, în Aula Magna a Facultăţii de Drept (B-dul Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46).

Cele două instituţii, Universitatea din Bucureşti şi Europa FM, rămân deschise dialogului asupra formatului dezbaterii propuse.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne