Unele ţări europene vor să taie accesul Marii Britanii la date UE după Brexit

(Getty Images)

Cel puţin una dintre ţări este îngrijorată de faptul că Marea Britanie ar putea folosi în mod ilegal accesul la bazele de date, citând un incident anterior, care a fost dezvăluit recent.

Decizia finală va fi luată de Comisia Europeană cu votul majorităţii calificate în acest an.

Marea Britanie ar putea să-şi piardă accesul la bazele de date de la nivelul întregii UE după ce părăseşte uniunea economică la sfârşitul lunii ianuarie, din cauza preocupărilor legate de utilizarea necorespunzătoare a datelor de către UK, pe care le au unii membri ai UE, conform publicaţiei The Guardian, care a văzut o transcriere a unei reuniuni a agenţiei britanice Acro, ce nu mai este disponibilă public.

Starea de conformitate a manipulării şi stocării datelor din Marea Britanie, menţionată în transcript, urmează să fie evaluată de Comisia Europeană la sfârşitul acestui an, după Brexitul care va avea loc pe 31 ianuarie.

Membrii Uniunii vor discuta dacă protecţia şi procesele de administrare a datelor din Marea Britanie sunt conforme cu regulile UE şi îşi vor da votul pentru a acorda sau nu acces Londrei la datele UE post-Brexit.

Dacă mai mult de jumătate dintre membrii UE votează împotriva permisiunii, Marea Britanie va pierde accesul la date potenţial lucrative din UE, care, printre altele, ajută la monitorizarea mişcărilor foştilor condamnaţi.

Raportul survine pe fondul unor zvonuri conform cărora Parlamentul European a primit informaţii care ar arăta că Regatul Unit a abuzat de accesul său la bazele de date ale UE, respectiv la Sistemul de Informaţii Schengen (SIS) folosit de poliţişti şi poliţiştii de frontieră.

Potrivit rapoartelor, Londra a realizat copii complete sau parţiale ale bazei de date, dar acestea prezintă „riscuri grave şi imediate pentru integritatea şi securitatea datelor SIS”.

Nu este clar dacă cineva a reuşit să obţină acces neautorizat la baza de date şi a copiat-o. Un purtător de cuvânt al Home Office (ministerul britanic de interne) a declarat că Marea Britanie are „unele dintre cele mai înalte niveluri de protecţie de date din lume” şi, prin urmare, speră să continue să colaboreze cu UE pentru schimbul de date după Brexit, respectând toate cerinţele UE.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe