Unde este situat "al şaselea simţ" în creierul nostru

Creierul uman
Creierul uman (Kiyoshi Takahase Segundo / Photos.com)

Capacitatea noastră înnăscută de a percepe şi analiza un număr de obiecte printr-o privire scurtă a fost asociată cu o regiune a creierului, cercetătorii referindu-se la ea ca la un fel de "al şaselea simţ".

O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Utrecht, Olanda, a descoperit o masă mică de neuroni, puţin deasupra urechii, care ne permite să aruncăm o privire rapidă pentru a determina cât de multe obiecte avem în faţa noastră. Pentru multe persoane, această capacitate este limitată la aproximativ cinci obiecte, dar pentru persoane mai speciale este uşor să vadă un număr mare, aparent nelimitat, de obiecte.

"Când vedem un număr mic de obiecte, nu avem nevoie să le numărăm", spune Ben Harvey, conducătorul studiului publicat în revista Science. "Ştim cât de multe sunt, imediat".

Regiunea creierului descoperită de oamenii de ştiinţă, după cum spune Harvey, se "aprinde" atunci când vedem o anumită cantitate de obiecte. Într-o serie de experimente, Harvey şi colegii săi au folosit rezonanţa magnetică pentru a măsura şi a întocmi o hartă a creierului participanţilor, arătându-le o serie de cercuri pe un ecran, de la unul, până la opt cercuri.

Un grup de aproximativ 80 de mii de neuroni, de mărimea unui timbru poştal, s-au "iluminat" în creierele tuturor celor opt participanţi în timpul studiului. Cercetătorii au descoperit în acest fel că "neuronii care sesizau numere mai mici se aflau într-o parte a creierului, în timp ce neuronii care sesizau un număr mai mare erau pe partea cealaltă a creierului".

"Există părţi din creier conectate la suprafaţa pielii sau suprafaţa retinei", a spus Harvey. "Acestea reflectă un organ extern. Am găsit prima hartă a unei funcţii cognitive. De exemplu pentru a vedea este nevoie de mai mulţi neuroni care prelucrează centrul vizual al câmpului, pentru a avea o viziune foarte clară".