UE ia în considerare noi reglementări privind plăţile. Visa, Mastercard vizate direct

(Getty Images)

Comisia Europeană ia în considerare noi reglementări pentru a accelera adoptarea unui sistem de plăţi rapid lansat anul trecut de Banca Centrală Europeană (BCE), în cadrul unei provocări directe a companiilor de carduri şi a unor giganţi hi-tech, precum PayPal, a declarat un oficial de top.

Sistemul Target Instant Payment Settlement (TIPS) al BCE va permite persoanelor fizice şi companiilor din Europa să transfere euro în câteva secunde indiferent de programul băncilor locale. Acest lucru este văzut ca o provocare directă la adresa unor companii americane precum PayPal, Google, Facebook şi Amazon sau a unor companii chineze precum Alibaba şi Tencent, care în prezent domină piaţa acestor servicii în Europa, potrivit Reuters.

Dar, deoarece băncile europene au avansat lent până acum în ceea ce priveşte aderarea la sistemul TIPS, Comisia Europeană studiază posibile măsuri pentru a facilita utilizarea acestuia.

“Analizăm dacă ar fi necesar un impuls reglementativ mai puternic pentru a accelera acest proces”, a susţinut Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte al Comisiei Europene, la o conferinţă pe tema tehnologiei financiare ce a avut loc la Bruxelles.

Dombrovskis a precizat că sistemul BCE are potenţialul de a “afecta soluţiile existente pentru plăţi, inclusiv cardurile, cel puţin pentru plăţi denominate în euro”.

Companiile americane Visa şi Mastercard domină în prezent piaţa europeană pentru plăţile prin carduri.

“În câţiva ani, dorim ca Europa să stabilească noi standarde globale privind tehnologia plăţilor”, a declarat Dombrovskis, citat de Reuters.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Economie