UE acuză China de abuzuri în Hong Kong. Beijing-ul cere "neamestecul în treburile interne" deşi sunt implicaţi cetăţeni UE

Uniunea Europeană a publicat un raport critic la adresa respectării de către China a libertăţilor cetăţenilor din Hong Kong. Beijingul a respins acuzaţiile şi a cerut guvernelor străine să nu intervină în problemele Hong Kong-ului.
Pancarte cu portretele editorilor Lee Boo (st) şi Gui Minhai (dr) sunt văzute în faţa biroului de legătură chinez din Hong Kong, 19 ianuarie 2016.
Pancarte cu portretele editorilor Lee Boo (st) şi Gui Minhai (dr) sunt văzute în faţa biroului de legătură chinez din Hong Kong, 19 ianuarie 2016. (Captură Foto)

Povestea editorului din Hong Kong, răpit de agenţi secreţi chinezi după ce a publicat o carte despre viaţa romantică a actualului preşedinte chinez Xi Jinping, continuă să facă vâlvă.

Mai nou, un raport UE critică dur restrângerea libertăţilor în China, prezentând cazul celor cinci editori care au dispărut la sfârşitul anului trecut şi care ulterior au reapărut în China continentală în puşcărie, ca fiind “cea mai serioasă provocare” la principiul guvernării Hong Kong-ului de la revenirea sub controlul Chinei.

UE atrage atenţia că abuzurile comise de regimul comunist de la Beijing în Hong Kong pot submina poziţia oraşului ca centru internaţional de afaceri în zonă.

Beijingul, care a atras critici internaţionale în urma evoluţiei cazului, a avertizat guvernele străine să nu "interfereze în treburile interne" ale oraşului. Sintagma a fost deseori folosită de dictaturile comuniste (inclusiv cea românească) pentru a repudia criticile iscate de crimele comise de Partid în general la adresa dizidenţilor.

Hua Chunying, purtătoare de cuvânt la Ministerul chinez de Externe, a făcut aceste remarci la o conferinţă de presă, la o zi după ce Uniunea Europeană a publicat raportul anual - de data aceasta foarte critic în privinţa Hong Kong-ului.

“Cerem Uniunii Europene să nu mai interfereze cu problemele Hong Kong-ului”, a declarat Hua Chunying.

Guvernul oraşului Hong Kong, controlat în întregime de Partidul Comunist Chinez, a avertizat guvernele străine să nu interfereze cu problemele oraşului, susţinând că formula “o ţară, două sisteme” a funcţionat bine din 1997, când Hong Kong-ul a fost predat Chinei de către Marea Britanie.

James To Kun-sun, legiuitor în Partidul Democrat, a declarat că este natural ca UE să facă remarci aspre asupra cazului editorilor, dat fiind că doi dintre ei deţin cetăţenie UE.

Cei cinci asociaţi ai Causeway Bay Books, care vinde publicaţii critice la adresa Partidului Comunist Chinez, au dispărut unul după altul începând cu octombrie 2015.

Raportul UE a susţinut că unul dintre cei doi editori care deţin cetăţenie UE – Lee Po, care a dispărut după ce a fost văzut într-un depozit în Chai Wan în 30 decembrie – părea să fi fost răpit. După ce a reapărut în China continentală, Lee a fost predat luna trecută autorităţilor din Hong Long la punctul de trecere a frontierei Lok Ma Chau.

Dar Lee, cetăţean britanic, susţine că s-a dus în mod voluntar în China continentală pentru a asista într-o investigaţie ce îl implica pe un coleg, Gui Minhai care, la rândul său, a dispărut şi a reapărut ulterior în China.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe