Trump ar putea eticheta Frăţia Musulmană drept o organizaţie teroristă

În cadrul administraţiei Trump are loc în prezent o dezbatere privind includerea Frăţiei Musulmane pe lista de organizaţii teroriste străine.
Donald Trump, preşedintele ales al SUA.
Donald Trump, preşedintele ales al SUA. (Captură Foto)

O sursă din cadrul echipei de tranziţie a lui Donald Trump a declarat agenţiei Reuters că efortul pentru etichetarea Frăţiei Musulmane drept o organizaţie teroristă este condus de consilierul pentru securitate naţională Gen. Michael Flynn.

În Congresul SUA, doi senatorui republicani au introdus luna aceasta un proiect de lege pentru adăugarea Frăţiei Musulmane pe lista oficială de organizaţii teroriste a Departamentului Trezoreriei SUA.

Rex Tillerson, nominalizat de preşedintele Trump pentru funcţia de secretar de stat, a denunţat Frăţia Musulmană ca un „agent al Islamului radical” în timpul audierilor sale pentru confirmare, dar nu a făcut declaraţii publice cu privire la adăugarea Frăţiei pe lista de organizaţii teroriste străine.

Totuşi, alţi consilieri ai lui Trump şi membri ai comunităţilor de informaţii susţin că Frăţia Musulmană a „evoluat paşnic în unele ţări”, susţine Reuters.

De asemenea, ei şi-au exprimat o temere pragmatică că luarea unei atitudini dure împotriva Frăţiei Musulmane ar putea complica relaţiile diplomatice cu naţiuni precum Turcia. Totuşi, o astfel de măsură ar mulţumi în mod sigur aliaţi ai SUA precum Egiptul, Emiratele Arabe Unite şi Arabia Saudită, deşi au existat semne că saudiţii ar putea să adopte la rândul lor o atitudine mai lejeră în privinţa Frăţiei, în condiţiile în care sunt în căutarea de aliaţi împotriva Iranului şi a grupului jihadist Statul Islamic.

Un oficial familiar cu deliberările din cadrul Departamentului de Stat a recunoscut că ideologia Frăţiei Musulmane a influenţat grupuri teroriste precum Hamas dar, din moment ce este o organizaţie vastă şi răspândită în mai multe naţiuni, ar putea fi dificil din punct de vedere legal să fie aplicată eticheta de organizaţie teroristă.

Naţiuni aliate precum Marea Britanie şi-au exprimat la rândul lor suspiciunile în legătură cu influenţa Frăţiei Musulmane.

Ziarul israelian Haaretz a citat grupuri musulmano-americane care sunt îngrijorate că eticheta Frăţiei Musulmane ar putea fi folosită ca pretext pentru lansarea de investigaţii sau luarea de măsuri punitive împotriva lor. Consiliul pentru Relaţii Americano-Islamice (CAIR) este citat în acest sens. Consiliul a fost declarat organizaţie teroristă de către Emiratele Arabe Unite şi a fost numit de procurorii federali din SUA un co-conspirator neinculpat într-o operaţiune de finanţare a grupării Hamas.

În plus, diverşi diplomaţi şi strategi şi-au exprimat de asemenea îngrijorarea în legătură cu consecinţele juridice semnificative ale includerii Frăţiei Musulmane pe lista de organizaţii teroriste străine. Ei au adăugat că, din moment ce Frăţia are numeroşi membri în mai multe ţări din Orientul Mijlociu, numărul de contacte diplomatice şi de securitate, utile pentru SUA, s-ar reduce drastic.