Traian Băsescu: Oameni buni, înţelegeţi că războiul terorist s-a mutat pe teritoriul UE

Fostul preşedinte Traian Băsescu a reacţionat după atentatele teroriste de la Paris.
Traian Băsescu la Congresul PMP. 24 octombrie 2015
Traian Băsescu la Congresul PMP. 24 octombrie 2015 (Epoch Times România)

"În Europa avem o singură soluţie: uniţi fără rezerve împotriva islamismului terorist. Repatrierea imediată a celor care au invadat Europa în acest an, consolidarea şi închiderea frontierelor UE pentru migranţii musulmani printre care se strecoară grupări teroriste sunt o necesitate imediată.

Să scoatem în stradă forţe antiteroriste după ce zeci de cetăţeni europeni sunt ucişi cu cinism în inima UE nu este o dovadă că ne putem apăra cetăţenii împotriva flagelului terorist. OAMENI BUNI, înţelegeţi că războiul terorist s-a mutat pe teritoriul Uniunii Europene", scrie Traian Băsescu, pe contul său de Facebook.

Într-un alt mesaj postat pe reţeaua de socializare, fostul preşedinte al ţării face apel la închiderea frontierelor UE şi expulzarea migranţilor.

"Dragă Stat Român,

Te rog din suflet, oricît te-ar presa politrucii europeni, a căror demagogie o cunosc bine, nu accepta cote de refugiaţi musulmani. Cota zero este soluţia corectă.

Trebuie să fim solidari cu statele UE la măsuri inteligente, dar nu putem accepta soluţii nerealiste. Dacă vrem o soluţie realistă, închiderea frontierelor UE şi expulzarea migranţilor este soluţia corectă.

Dumnezeu să-i odihnească pe cei ucişi la Paris. Vă rog nu mă consideraţi un antieuropean, ci doar un român care înţelege bine şi ce spune şi ce se întâmplă", a afirmat Traian Băsescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne